Hipnoanaliza tranzactionala (HAT)

foto-8

Ce este Hipnoză Transpersonală

Cine nu a simţit, intuitiv, că viaţa nu poate fi doar un parcurs de câteva zeci de ani şi după care… nimic? Cine nu a simţit că este şi poate fi mai mult decât pare să fie şi mai ales, decât i s-a spus că poate fi? Cine nu a simţit dorinţa de a cunoaşte ce e dincolo de orice limită, dar mai ales de a fi însăşi nelimitarea?

În trecut, această nevoie profundă şi firească de autocunoaştere a naturii transcendente şi împlinire spirituală era satisfăcută prin ritualuri şamanice, exerciţii somatice complexe, ce implicau controlul respiraţiei, tehnici de meditaţie şi chiar substanţe ce induceau transe şi stări de conştiinţă modificată, în care doar iniţiaţii experimentau lucruri nebănuite, nivele de cunoaştere ce depăşeau puterea de înţelegere a omului obişnuit şi neiniţiat.

Hipnoză Transpersonală a apărut din nevoia de a înţelege, explica şi transmite omului modern, într-o manieră accesibilă, ştiinţifică şi experienţială a principiilor şi experienţelor spirituale, ale iniţiaţilor diverselor culturi antice. HT studiază aspectele spirituale şi transcedentale ale experienţei umane, mergând dincolo de limitele psihologiei tradiţionale şi se concentrează cunoaşterea şi experimentarea conştienţei extinse şi îmbunătăţirea relaţiei ei cu structura corp-minte-spirit. Folosind în bună parte instrumentarul hipnozei; sugestii, scripturi specifice de ghidare şi inducţie a transei – metafora. Reuşeşte să aducă omului modern, într-un mod simplu, direct şi accesibil, experienţa spirituală a înţelepciunii străvechi.
Psihologia transpersonală se bazează pe dezvoltarea conştientei de sine, a corpului, minţii, sufletului şi spiritului, în scopul de a transforma modul ne care ne percepem pe noi înşine, relaţiile pe care le avem cu cei din jur şi mediul.

Hipnoză Transpersonală este o ramură de graniţă a hipnozei care îşi propune în primul rând să fie un instrument valoros şi eficient de cunoaştere a naturii noastrea profunde şi reale, autocunoaştere dar şi un mijloc eficient şi profund de terapie. Este evident că o mai bune cunoaştere de sine aduce un echilibru psihic şi mental stabil şi duce la o îmbogăţire a vieţii individului. de aceea HT urmăreşte să te aducă cât mai aproape de esenţa ta, indiferent cum o numeşti, EU-ul ultim, sine, conştiinţa fundamentală, natura ultimă. Ajutându-te să răspunzi la o întrebare fundamentală “cine sunt eu cu adevărat?”.
Cum funcţionează

Hipnoză Transpersonală foloseşte o mulţime de instrumente din care amintim scripturi de inducţie a transei hipnotice care ne dezvăluie, la fiecare sesiune, câte puţin din adevărata noastră dimensiune, dincolo de corp şi minte. Dincolo de orice percepţie şi reprezentare a limitelor. Dincolo de conflicte şi tensiuni. O experienţă dincolo de orice experienţă cunoscută.

În stările profunde, când gradat, transcendem limitele corporale şi ataşamentul faţă de percepţia senzorială a lumii externe, experienta delimitării este copleşitoare. Pe măsură ce aprofundam, această experienţă a delimitării devine parte din experienţa noastră normală aşa cum ne-am obişnuit cu experienţa limitei corporale şi perceptuale a universului. Integrarea limitei în nelimitare este o etapă esenţială în demersul propus de Hipnoză Transpersonală.

Ce tratează

Este firesc, şi studiile o arata, că pe măsura se devenim conştienţi de nivele din ce în ce mai profunde ale fiinţei noastre o mulţime de probleme şi tensiuni să ne părăsească tocmai din faptul că pe măsură ce ne descoperim că fiinţe profunde acestea să nu ne mai afecteze. De multe ori problemele cu care ne confruntăm sunt rezultatul confuziei cu privire la propria fiinţă, la ceea ce credem că suntem. Întreaga societatea, prin părinţii noştrii, educatori, şi persoanele cu interacţionam zi de zi, ne-a obişnuit să credem că suntem un ansamblu corp-minte limitat în timp şi spaţiu iar acest lucru ne-a împiedicat să căutăm şi să descoperim o instanţă liberă, superioară şi necondiţionată, ce observă şi cunoaşte acest ansamblu. De multe ori, ni s-a sugerat că această instanţă nu există şi este o prostie să o căutăm sau chiar să sperăm că există.

Cu cât eşti mai aproape de esenţa fiinţei tale cu atât tensiunile şi conflictele interne sunt mai reduse. Imaginaţi-vă că sunteţi pe vârful unui munte. În acea poziţie specială şi unică, toate drumurile se întâlnesc, toate conflictele şi aşteptările dispar, iar totul căpăta sens şi unitate. Acest fenomen de dezamorsare indirectă a tensiunilor face Hipnozei Transpersonale extrem de utilă şi eficientă într-o mare varietate de tulburări dintre care amintim:

Anxietate
Depresie
Fobie
Adicţie
Stări conflictuale
Inadecvare socială
Timiditate
Controlul durerii

Dar în primul rând este un instrument extrem de valoros de autocunoaştere, îmbunătăţirea performanţelor şi dezvoltare personală.

Reclame

Hipnoterapia si disfunctiile sexuale

foto-7

Disfunctiile sexuale afecteaza ambele sexe in proportie relativ egala. In unele cazuri disfunctia are o cauza fiziologica. Oricum, in multe cazuri, cauza disfunctiei este psihologica. In cea de-a doua situatie hipnoterapia poate fi un tratament foarte eficace. Urmatorul caz este un exemplu din cea de-a doua categorie si felul in care hipnoterapia a reusit sa treaca de blocajul inconstient pentru a vindeca un caz foarte serios de disfunctie sexuala. Pentru a proteja identitatea clientei, care mi-a dat permisiunea de a scrie acest articol despre afectiunea sa, i-am schimbat numele in Janet.

Janet a venit in terapie pentru ceea ce ea numea frigiditate. Timp de mai multi ani a avut o viata sexuala activa alaturi de partenerul ei. Dar la scurt timp inainte de a veni sa ma vada a pierdut orice interes sexual fata de partener. De fapt, a inceput sa aiba resentimente fata de el. Atunci cand a apelat la mine, povestea despre dragostea ei pentru partener, desi ajunsese in faza in care nici nu mai suporta ca el sa o atinga. Medicul ei de familie i-a sugerat ca este posibil sa fie in perioada de premenopauza, dar ea era prea tanara pentru ca menopauza sa se instaleze. Janet credea ca motivul schimbarii ei de atitudine fata de partener s-ar putea afla undeva profund la nivel subconstient, si credea ca hipnoterapia ar putea-o ajuta sa acceseze motivul si sa-l rezolve.

Am inceput prima sedinta de terapie cu anamneza. Din informatiile furnizate de ea, parea ca a avut o viata sexuala plina si variata in perioada adulta. Nu avea inhibitii sa vorbeasca despre sex si lucrurile pe care le gasea sexual atractive la partener. In cursul primei sedinte Janet a continuat sa spuna ca doreste sa faca dragoste cu partenerul ei, dar ca este fizic incapabila sa o faca, si ca in anumite situatii il gaseste pe partener ca fiind respingator din punct de vedere fizic. Spre sfarsitul acestei sedinte si-a exprimat dorinta de a fi tratata prin hipnoza, fiindca nu fusese niciodata hipnotizata inainte. Am aplicat cu ea ceea ce este cunoscut sub numele de program de relaxare progresiva.

Acest tip de inductie se adreseaza pe rand fiecarei parti a corpului si da sugestii de relaxare completa. Desi nu mai fusese hipnotizata inainte, a intrat intr-o transa profunda. Prima parte a terapiei a durat aproximativ 45 de minute. S-a simtit foarte bine in cursul hipnozei, asa ca am programat o noua intalnire in cursul saptamanii.

A fost foarte entuziasmata in legatura cu hipnoza in urmatoarea saptamana. Janet dorea sa inceapa imediat. A spus ca nu existau schimbari in ce priveste atitudinea ei fata de partener, dar ii era mai usor sa adoarma decat inainte. Am intrebat-o de ce nu a mentionat inainte ca nu poate dormi bine. Janet mi-a raspuns ca nu i se paruse un lucru important. Am inceput sedinta de hipnoterapie cu o regresie ( inapoi in amintirile clientei). In mod normal nu as fi facut asta, dar eram convins ca disfunctia ei sexuala isi are originile in trecut, si nu in prezent. I-am dat sugestia ca, in timp ce numar inapoi, de la varsta ei actuala, spre acel an din viata ei in care a aparut trauma, sa ridice degetul aratator de la mana dreapta.

Am inceput sa numar inapoi de la varsta de 35 de ani. Am trecut de primii 10 ani fara sa apara un semnal ideomotor. Cand am ajuns cu numaratoarea la 21 de ani, a ridicat degetul si a inceput sa planga in hohote. I-am spus ca se afla in siguranta si ca orice si-ar aminti nu ii va face rau. A reusit sa se linisteasca si in timp ce era inca in transa, am rugat-o sa-mi descrie acea experienta. Janet a inceput prin a spune ca se afla in dormitorul unei prietene. Holul nu era foarte bine luminat. Pe masura ce mergea, a simtit ca cineva o urmareste. Si foarte curand a fost inhatata pe la spate si fortata sa intre intr-o camera in care a fost agresata sexual.

A inceput sa tipe si sa planga din nou cand si-a amintit acest moment, si am finalizat transa, consoland-o apoi. Dupa cateva momente am rugat-o sa descrie agresiunea. A spus ca de – abia si-o poate aminti. Am cazut de acord sa ne intalnim in ziua urmatoare pentru a obtine mai multe informatii despre ceea ce s-a intamplat. Cand a sosit in urmatoarea zi, era vizibil speriata. Janet mi-a spus ca nu este sigura ca vrea sa retraiasca iar acea experienta. Intelegand acest lucru, am incercat o abordare hipnotica diferita. De aceasta data i-am cerut sa se vada ca fiind intr-o sala de cinematograf. Nu erau alti oameni acolo, era o vizionare privata. Filmul care rula era scenariul a ceea ce traise cu o zi inainte. Am subliniat faptul ca poate controla filmul, facandu-l sa se deruleze mai repede sau mai incet, si ca il poate opri oricand.

In timp ce rula filmul, i-am cerut sa-mi descrie ceea ce vede. Janet a spus aproape acelasi lucru ca si cu o zi inainte. Am rugat-o sa vizualizeze locatia filmului si sa ignore personajele. Descrierea locatiei a fost atat de clara incat mi-am putut-o imagina eu insumi. Am intrebat-o despre locatie pentru ca aveam o banuiala ca joaca un rol in disfunctia ei. Tot ceea ce a descris a prins viata cand a inceput sa descrie camera in care a avut loc agresiunea sexuala si ea a spus “Camera mea!!!”. Eram ingrijorat in legatura cu aceasta pentru ca, cu o zi inainte, imi spusese ca vizita o prietena in acea cladire si camera ei se afla in alta cladire. Am rugat-o sa descrie camera in care se afla. A povestit despre dezordinea de acolo, despre culoarea peretilor si posterele de pe pereti.

Dupa toate acestea, a iesit din transa si am vorbit despre cele descrise de ea. I-am spus lui Janet ca in timpul transei hipnotice a spus ca era vorba despre camera ei. Dar ea mi-a spus ca nu se afla in camera ei. Asa ca am rugat-o sa descrie camera in care locuia la universitate. Spre surprinderea mea, nu s-a potrivit cu descrierea pe care a facut-o in transa. Atunci am rugat-o sa-mi descrie dormitorul ei de acum. In timp ce il descria, a spus “Este albastru deschis…Nu, partenerul meu tocmai l-a redecorat in verde deschis”. Culoarea camerei pe care a descris-o ca cea in care a fost agresata fusese de asemenea verde deschis. Dupa mai multe intrebari am descoperit ca disfunctia sexuala a aparut la scurt timp dupa redecorarea dormitorului. Am rugat-o sa faca dragoste cu partenerul in alta incapere a casei pentru a vedea daca o poate face.

Doua zile mai tarziu m-a sunat si mi-a spus ca a incercat ceea ce i-am sugerat si ca totul a fost ca inainte de aparitia problemei. Amandoi am stabilit ca motivul disfunctiei sale a fost schimbarea culorii dormitorului. In acel moment partenerul lui Janet il redecora deja in alta culoare.

Cum puteti vedea din acest caz, Janet a avut o disfunctie sexuala adevarata. Oricum, ea a fost provocata de o cauza psihologica, si anume culoarea camerei. Nu toate cazurile de disfunctie sexuala psihologica sunt usor de rezolvat. De asemenea, nu toate disfunctiile sexuale sunt psihologice. Daca suferiti de o disfunctie sexuala intrebati medicul de familie care ar putea fi cauzele probabile. Daca cauza este psihologica, asigurati-va ca mergeti la consult la un psihoterapeut calificat. Atunci cand cautati un terapeut care sa va ajute pentru o disfunctie sexuala, asigurati-va ca terapeutul trateaza problema cu intelegere si compasiune. Amintiti-va, terapeutii sunt si ei oameni, si asa cum unii oameni nu se simt in largul lor sa discute asemenea probleme, unii terapeuti s-ar putea afla in aceeasi situatie.

Autor: Shaun Brookhouse, Ph.D, D.C.H, F.H.R.S.

Articol publicat pe site-ul: http://www.hypnogenesis.com

_________________________________________________________________________

Dr. Shaun Brookhouse este director la Brookhouse Hypnotherapy, un cabinet privat de psihoterapie din Manchester, Anglia, si co-fondator si director al Scolii Clinice de Formare si Cercetare Washington pentru Hipnoza Clinica si Avansata. Shaun este formator certificat in hipnoterapie si NLP.
Este de asemenea autorul cartii “Formarea Hipnoterapeutica in Marea Britanie: Investigarea Formarii in Hipnoza Clinica” (ISBN 1899836179). Cartea este in prezent editata pentru a include schimbarile survenite in aceasta profesie dupa 1998, precum si pentru adaugarea unui capitol despre profesiunea hipnoterapeutica americana . Pentru mai multe detalii legate de dr. Brookhouse puteti accesa pagina web: http://www.hypno-nlp.com/ e:mail DrB@hypno-nlp.com

Mituri despre hipnoză

influence-colleagues

Există nenumărate mituri legate de hipnoză. Posibil ca unii dintre voi să le fi auzit, sau chiar să le credeţi. Din păcate acestea au speriat mulţi oameni ce puteau face schimbări pozitive în viaţa lor cu ajutorul hipnoterapiei. În acest articol ne vom ocupa de zece mituri, probabil cele mai populare, legate de acest subiect şi vom explica adevărul din spatele fiecăruia.

Mitul 1: Hipnotizorii au puteri speciale.

Acest mit a fost generat şi alimentat de filmele americane pe care le vedem la televizor, unde personajele care hipnotizează se manifestă dramatic, cu priviri ciudate şi fixe, care se încruntă spectaculos şi emit tot felul de sugestii şi energii prin ochi sau degete. Bineînţeles, în aceeaşi măsură se comportă şi cel hipnotizat, care pare că îşi pierde controlul asupra lui însuşi şi, cu o privire pierdută, face tot ce-i spune hipnotizorul.
Este firesc să existe o astfel de imagine deformată pentru că hipnoza este învăluită într-un mare mister. Adevărul este ca hipnotizorii nu au puteri speciale. Ei au doar cunoştinţe şi experienţa de a înţelege şi modela, într-o anumită măsură, funcţionarea minţii umane. Cu efort şi practică, aproape orice om ar putea induce o transă hipnotică. Bineînţeles, o calificare reală în acest domeniu te ajută să o foloseşti corect şi mai ales în ajutorul oamenilor.

Mitul 2: Hipnoza funcţionează doar pentru anumite persoane.

Toţii oamenii sunt sugestionabili într-o măsură sau alta. Atunci când sunteţi interesaţi de ceva şi, mai ales, vă doriţi acel lucru sunteţi influenţaţi şi de efectele sale. Pe acelaşi principiu funcţionează şi hipnoza. Dacă sunteţi deschişi şi doriţi să participaţi, atunci veţi vă veţi bucura de beneficiile hipnozei.
Bineînţeles, dorinţa, încrederea, capacitatea de concentrare a persoanei, sunt câţiva factori importanţi care influenţează calitatea transei hipnotice şi, automat, rezultatele hipnoterapiei.

Mitul 3: Oamenii care pot fi hipnotizaţi au mintea mai slabă.

Dimpotrivă. O persoană hipnotizabila trebuie să aibă o atenţie bună, o imaginaţie creatoare bogată şi nu în ultimul rând, o curiozitate sănătoasă. Astfel de oameni intra în transă hipnotică uşor şi profund, iar efectele benefice ale hipnoterapiei apar foarte rapid şi sunt de durată. Fiecare dintre noi suntem sugestionabili, doar măsura este diferită. Dacă cineva îmi oferă ceva ce-mi foloseşte, atunci voi acţiona în direcţia obţinerii acelui lucru. Ar fi o prostie să mă împotrivesc la ceva ce mi-ar aduce beneficii. Dacă totuşi aş face-o, m-aş comporta ca un încăpăţânat îngust la minte, vulnerabil la propriile sugestii de teamă, confuzie şi neîncredere.

Mitul 4: În timpul hipnozei puteţi face, sau spune ceva, împotriva voinţei tale.

Hipnoza este o stare de conştiinţă în care eşti mult mai permeabil la sugestii. Este o stare în care accepţi cu uşurinţă sugestiile care sunt în acord cu valorile tale morale şi nu vei face nimic împotriva convingerilor tale intime. Este util să înţelegem că nu este o stare de somn. Este o stare în care vei fi conştient de tot ce se întâmplă în jurul tău. Dacă cineva, în această stare va spune să faceţi ceva ce nu doriţi să faceţi veţi ieşi din starea de transă hipnotică.

Mitul 5: Hipnoza poate dăuna sănătăţii

Probabil că orice medic sau psiholog, care are cunoştinţe în acest domeniu, este de acord cu argumentele cu privire la beneficiile legate de relaxare şi sănătate ale hipnozei. În primul rând hipnoza înseamnă relaxare, iar relaxarea ajuta la realizarea unui echilibru homeostatic – un echilibru în cadrul sistemului, al corpului, minţii şi sufletului, un echilibru emoţional şi fizic. Mulţi doctori spun oamenilor „trebuie să te relaxezi”, dar ei nu dau şi instrumente pentru a face asta.
Din punctul meu de vedere, transa hipnotică nu poate face rău nimănui, pentru că este oricum o stare naturală. Dacă vrei să te simţi în echilibru cu tine însuţi şi cu lumea din jur, hipnoza este cel mai potrivit instrument.

Mitul 6: Poţi rămâne blocat în starea de transă fără să mai poţi ieşi.

Nimeni nu poate fi blocat în transa hipnotică. Amintiţi-vă că transa hipnotică este o stare normală în care intraţi zilnic dar nu vă daţi seama. Aceasta nu este o stare necunoscută pentru voi. Fireşte, hipnoză este o stare subiectivă şi fiecare o trăieşte în felul său diferit, dar cel mai rău lucru ce se poate întâmpla într-o transă hipnotică este să alunecaţi într-un somn natural şi sănătos şi să vă treziţi, 5 -10 minute mai târziu, cât se poate de odihniţi. Uneori, hipnoza este folosită cu succes ca o punte naturală către starea de somn, de către cei care suferă de insomnii severe. Reţine un lucru important, nu poţi rămâne blocat în transa hipnotică nici dacă ai dori asta. Mintea ta va reveni automat la starea de veghe aşa cum o face în fiecare dimineaţă.

Mitul 7: Transa hipnotică este o stare de somn sau de inconştienţă.

Dimpotrivă, eşti cât se poate de conştient în starea de transă hipnotică. Atât de ce se petrece în interiorul tău dar şi de ce se întâmplă în jurul tău. Desigur, experienta fiecăruia este diferită, unele persoane se pot simţi foarte uşoare, altele foarte grele, dar un lucru este sigur, toţi se simt extrem de relaxaţi. În general, atunci când esti într-o transă hipnotică profundă, simţi ca organismul tau a adormit dar mintea iţi este perfect trează şi conştientă. Dacă nu seamănă cu ce ştii despre stare de somn obişnuit nu te îngrijora. Este posibil ca mintea ta să nu-şi poată menţine o stare de luciditate. În cazul acesta va aluneca spre o stare de somn natural din care va ieşi câteva minute mai târziu.

Mitul 8: Hipnoza te face dependent de hipnotizor

Reamintiţi-vă ca în starea de transă eşti perfect conştient de ce se întâmplă cu tine şi ai un control deplin. Dacă un hipnotizor te roagă să faci ceva ce este împotriva voinţei, intereselor sau valorilor tale, vei ieşi din această stare. Un hipnoterapeut, cu o conduită etică şi profesională înaltă, va lucra în aşa fel încât clientul sau să se simtă mai puternic şi mai încrezător în sine. Va evita atitudinea şi sugestiile autoritate care aduc, de cele mai multe ori, probleme.

Mitul 9: În hipnoza îţi vei putea aminti tot ce ţi s-a întâmpla vreodată

Unii terapeuţi folosesc diverse tehnici şi metode specifice prin care pot ajuta o persoană să-şi amintească anumite evenimente din trecut, în cazul în care acest lucru este util pentru ei. În mod obişnui nu este o nevoie reală de a interveni adânc în memoria personală folosind CD-uri sau sesiuni înregistrate.

Mitul 10: Hipnoza este lucrarea necuratului şi este foarte periculoasă

Am lăsat la urma acest mit pentru că, sper eu, sunt puţini cei care trăiesc într-o zonă atât de întunecată de misticism şi ignoranta, care să spună că „hipnoza este lucrarea diavolului”. Amintiţi-vă că orice lucru poate fi folosit atât într-un mod pozitiv dar şi într-unul negativ relativ la propriile nevoi. Hipnoza este un simplu instrument în mâna operatorului. Poate fi folosită spre a vindeca, a relaxa şi a face bine de către un terapeut cu o conduită etică, sau poate fi folosită spre a manipula emoţii şi nevoi de către propagandiştii politici sau agenţii publicitari.

Amuzant este faptul că „hipnoză este lucrarea diavolului” este o sugestie în mintea celui care crede că se fereşte în felul acesta de sugestii.

Rezumat:

Hipnoza este un cuvânt ce ne crează anumite imagini în minte. Din păcate acestea sunt asociate cu diverse stereotipuri false dar greu de răsturnat. Speram că în acest articol am reuşit să demascăm unele din miturile care înconjoară hipnoza şi să vă facem să înţelegeţi, un pic mai mult, despre ce este şi ce poate face hipnoza pentru voi.
Adevărul este că starea de transa hipnotică este o stare perfect naturală care apare spontan în viaţa voastră şi care poate fi folosită, conştient, spre beneficiul vostru.

Meditatia in psihoterapie

foto-10

Este evident că liniştea interioară şi detaşarea mentală asupra problemelor de zi cu zi, obţinute prin meditaţie, nu poate avea decât un efect benefic asupra noastră. Dar acest fapt, oricât de evident ar fi pentru cel ce practică meditaţia, nu este suficient pentru a convinge şi demonstră că meditaţia poate fi un eficient instrument psihoterapeutic şi medicament pentru oameni. Efectele benefice nu au scăpat oamenilor de ştiinţă şi, de-a lungul timpului, aceştia au realizat numeroase studii clinice privind capacitatea meditaţiei de a ameliorare şi vindeca diverse maladii. Mai jos prezentam rezultatele acestor studii împreună cu lista efectelor clinice, ale acestei practici, atât la nivel psihic dar şi biologic:

1. Reducerea tensiunii psihice si anxietatii.

Cercetările au demonstrat că se produce o reducere masivă a anxietăţii la subiecţii care au practicat meditaţia transcendentală (Carrington, 1977).
Gluck (1973) a demonstrat experimental pe un grup de bolnavi psihici ca în urma practicării meditaţiei s-a putut realiza la pacienţi o reducere masivă a medicaţiei psihotrope (meditaţia a fost practicată timp de câteva săptămâni). La aceşti pacienţi au putut fi reduse şi sedativele, iar la unii pacienţi sedativele au putut fi chiar eliminate.

Efectul tranchilizant al meditaţiei diferă de cel al medicaţiei psihiatrice. În timp ce medicamentele produc o lentoare psihomotorie, ameţeala şi scăderea vigilentei, relaxarea produsă de meditaţie nu scade cu nimic acuitatea psihică, ba chiar la unii pacienţi o creşte (la unele grupe de meditanti a fost găsită o reducere a timpului de reacţie) (Appelle şi Oswald, 1974), cât şi o rezolvare mai corectă şi mai rapidă a sarcinilor perceptiv motrice (Rimol, 1978), comparativ cu grupele de control.

Deci, meditaţia se recomanda în cazurile de anxietate unde poate înlocui sau se poate adăuga tratamentului medicamentos.

foto-11

2. Ameliorarea simptomatologiei bolilor psihosomatice produse de stres.

Cercetările au pus în evidenţă îmbunătăţiri ale paternului respirator la pacienţi cu astm bronşic în urma practicării meditaţiei (Hons-Berger şi Wilson, 1973). De asemenea, în urma practicării meditaţiei s-a înregistrat o scădere a tensiunii arteriale la pacienţii hipertensivi, atât la cei trataţi, cât şi la cei netrataţi (Benson, 1977; Pate II, 1973; 1975-p. 19; 20).

S-a mai constatat, de asemenea:

  • Reducerea contracţiilor ventriculare premature la pacienţi cu cardiopatie ischemică (Bensen, Alexander şi Feldman, 1975).
  • Reducerea nivelului colesterolului în sânge (Cooper şi Aygen, 1979).

Patel şi North (1975) au realizat un studiu pe un lot de 34 de bolnavi hipertensivi diagnosticaţi. Lotul a fost împărţit în două subgrupe: o subgrupă a realizat tratament pe bază de tehnici de relaxare şi meditaţie, de 2 ori pe săptămână, timp de 6 săptămâni. Pacienţii subgrupei de control au fost instruiţi să stea culcaţi şi să se relaxeze cum cred ei. După încetarea tratamentului pacienţii au fost urmăriţi în continuare timp de 3 luni. Medicaţia a rămas constantă.
Rezultatele au arătat o scădere mică, dar semnificativă a tensiunii sistolice şi diasistolice la grupul martor şi o scădere mult mai mare a tensiunii arteriale la grupul de experiment. Diferenţele dintre cele două grupuri au fost semnificative pentru p < 0,005.
După 2 luni s-a constatat că nivelul tensiunii arteriale la grupul martor revine la valorile iniţiale (adică H.T.A.), în timp ce la grupul de experiment reducerile de tensiune obţinute se menţin. Tot Patell (1976 b) a obţinut după o practică de 6 săptămâni la 14 pacienţi hipertensivi o reducere a tensiunii medii sistolice de la 171 la 148mmHg şi a tensiunii medii diastolice de la 103 la 85 mm Hg. Nivelul mediu al colesterolului s-a redus de la 242 la 217 mm per ml (p< 0,001).

  • Ameliorarea insomniilor şi a tulburărilor de somn (Miskiman, 1978; Woolfolk, Carr-Kaffashan, Mc Nulty şi Lehrer, 1976).
  • O mai bună evoluţie la pacienţii logonevrotici (Mclntyre, Silverman şi Troter, 1974).
  • Unii autori citează chiar o mai bună evoluţie a bolnavilor psihici, bineînţeles fără abandonarea medicaţiei psihotrope.

3. Cresterea productivitatii psihice a pacientilor.

Meditaţia poate contribui la o creştere a eficienţei generale prin eliminarea risipei de energie, eliminare care se poate manifesta prin scăderea nevoii de somn în timpul zilei. Se constată, de asemenea, o mai bună stare fizică şi psihică, o creştere a fluentei ideative, a concentrării atenţiei cât şi o deblocare a disponibilităţilor creative ale subiectului.

4. Ameliorarea autoacceptarii.

Unul din efectele benefice ale meditaţiei este ameliorarea imaginii de sine şi a autoadaptării subiectului, acesta reducând semnificativ timpul pe care îl pierde pentru a se auto blama. Aceasta este probabil o consecinţă a generalizării atitudinii noncritice adoptate de pacient în timpul meditaţiei.

În acelaşi timp, mulţi meditanti devin mai toleranţi cu greşelile celor din jur, ceea ce contribuie la ameliorarea relaţiilor interpersonale.

5. Reducerea tendintei spre toxicomanie.

Lavely şi Jaffe (1974; 1975) au arătat că la persoanele care au practicat meditaţia un timp mai îndelungat (un an sau mai mult) se constată o scădere a consumului de droguri: marihuana, amfetamine, barbiturice şi substanţe psihedelice (L.S.D.). Oricum, la aceşti toxicomani consumul de droguri capăta un caracter discontinuu.
Aceeaşi descreştere a consumului de substanţă toxică se constată la fumători şi la cei care abuzează de alcool (Shafii, Lavely şi Jaffe, 1976).
Meditaţia este deci recomandabila mai ales în fazele incipiente ale toxicomaniei.

6. Ameliorarea dispozitiei afective.

Atât cercetările, cât şi studiile clinice au arătat că persoanele cu dispoziţie depresivă tind să-şi amelioreze starea în urma practicării meditaţiei (Carrington, Collings, Benson, Robinson, Wood, Lehrer, Woolfolk şi Cole, 1980). In cazul reacţiilor depresive acute, pacienţii nu răspund bine la meditaţie, ei neavând suficientă răbdare să o practice (Carrington şi Ephron, 1975).
Meditaţia este indicată în depresiile nevrotice de intensitate uşoară şi moderată.

7. Cresterea rezonantei emotionale.

Persoanele care practică meditaţia relatează adesea faptul că resimt emoţiile mai viu (plăcere, bucurie, dragoste, tristeţe, mânie). Adesea ei trăiesc emoţii care înainte le erau inaccesibile. Adesea se produc trăiri emoţionale chiar în timpul meditaţiei, acestea fiind asociate cu amintiri încărcate emoţional, în acest fel producându-se un fel de catharsis (descărcare) a pacientului (Carrington, 1977). Deci, putem indica meditaţia acolo unde subiectul prezintă o tocire afectivă şi o tendinţă la hiper intelectualizare.

8.  întarirea sentimentului identitatii personale.

Meditaţia pare să crească independenta psihică a persoanei. Persoanele care au un puternic sentiment al diferenţierii de ceilalţi, care se autoconduce din interior, îşi utilizează eul propriu ca sistem de referinţă pentru judecaţi şi decizii sunt denumite de psihologi persoane „independente de câmp”. Dimpotrivă, persoanele cu un sentiment mai redus al identităţii lor, separate de alţii, care se bazează mai mult pe sursele externe în definirea atitudinilor şi judecaţilor lor, sunt denumite „dependenţi de câmp”. Studiile au arătat că în urma practicării pe o perioadă mai îndelungata de timp a meditaţiei, subiecţii au manifestat tendinţa spre o mai mare independentă de câmp (Hines cât. de Carrington, 1977; Pelletier, 1978). Astfel de studii pledează pentru ideea că practicarea meditaţiei poate produce modificări fundamentale în modul în care individul îşi percepe eul propriu.
După o perioadă de practică, meditantii au afirmat că sunt mai conştienţi şi mai siguri de opiniile lor decât la începutul practicii, ei nemaiputând fi tot atât de uşor influenţaţi de alţii ca înainte. În acelaşi timp ei pot lua deciziile mai rapid, mai uşor şi mai eficient, îşi pot afirma mai ferm punctul de vedere şi pot lupta mai eficient pentru drepturile lor.

9. Scadera nervozitatii si irascibilitatii.

Scurt timp de la începerea practicii, persoanele care meditează devin mai puţin nervoase şi iritabile în relaţiile interpersonale (Carrington, 1980).
Au fost utilizate numeroase încercări pentru a identifica acele trăsături de personalitate caracteristice ale persoanelor care răspund bine la meditaţie. Majoritatea studiilor de acest gen au utilizat populaţii de normali (fără tulburări psihopatologice manifeste), deşi criteriile eficienţei practicării meditaţiei au avut în vedere aspecte clinice (ameliorarea dispoziţiei, eficienţei comportamentului). Beiman, Johnson, Puente, Majestic şi Graham (1980) au constatat că cu cât subiectul are sediul autocontrolului situat mai în interior cu atât se obţine o reducere mai însemnata a anxietăţii în urma practicării meditaţiei (anxietatea a fost măsurată cu un inventar de anxietate: Fear Survey Schedule). Smith (1978) a constatat că reducerea anxietăţii în urma practicării meditaţiei corelează moderat cu doi factori din cadrul testului de personalitate Cattell 16 PF: introversie (preocupare pentru ideile şi trăirile emoţionale interioare) şi schizotimie (orientare neabătută spre scop, retragere în sine, platitudine emoţională şi răceala afectivă), în acelaşi timp Carrington (1980) studiind stresul ocupaţional într-o mare corporaţie, nu a găsit corelaţii semnificative între factorii de personalitate măsuraţi cu ajutorul testului Cattell 16 PF şi reducerea simptomatologiei măsurată cu ajutorul unei liste de simptome (Revised 90 – item Symptom Checklist – SCL – 90 – R), aplicată în urma practicării meditaţiei.

Schwartz, Davidson şi Goleman (1978) raportează, pe baza unor date experimentale, ca meditaţia ar produce o mai amplă scădere a simptomelor cognitive ale anxietăţii decât exerciţiile fizice, care tind să reducă mai mult aspectele somatice ale anxietăţii. Pe baza ipotezei lansate de Davidson-Schwartz, unii clinicieni tind să recomande meditaţia mai ales pacienţilor ale căror simptome se referă la aspecte cognitive ale anxietăţii şi metode orientate mai mult fiziologic (ca de pildă, relaxarea progresivă a lui Jacobson, antrenamentul autogen al lui Schultz) acelor pacienţi care manifestă mai mult simptome somatice ale anxietăţii (palpitaţii, senzaţii de sufocare etc). Făcând o sinteză a studiilor experimentale şi clinice Carrington (1984) recomandă practicarea meditaţiei în următoarele situaţii:Stări de anxietate şi supraîncordare emoţională.

  •     Tulburări neurovegetative.
  •     Stări de surmenaj (oboseala cronică).
  •     Insomnie sau hipersomnie.
  •     Abuz de alcool sau tutun.
  •     Tendinţa exagerată spre autoacuzare.
  •     Depresii nevrotice subacute.
  •     Irascibilitate, rezistenta la frustraţie.
  •     Tendinţa exagerată la supunere, dificultăţi de autoafirmare.
  •     Reacţii psihopatologice la doliu; anxietate de separare.
  •     Blocarea productivităţi psihice şi creativităţii.
  •     O trăire inadecvată pe plan afectiv.
  •     Situaţia în care este nevoie să se lichideze dependenta pacientului de psihoterapeut (transferul) şi să se accentueze autonomia pacientului (mai ales în fazele terminale ale unei psihoterapii).

În recomandarea practicării unei tehnici meditative trebuie să avem în vedere şi următoarele aspecte:

a. Gradul de autodisciplina a pacientului

Meditaţia presupune un grad mai redus de autodisciplina decât alte modalităţi de control a stresului. Tehnica poate fi învăţată într-o singură şedinţă, şi nu solicită pacientul să memoreze şi să practice anumite procedee ce presupun mai multe etape. Tehnică nu presupune nici măcar efortul de a vizualiza anumite grupe de muşchi care se relaxează sau construirea unor reprezentări mentale care să inducă calmul. Meditaţia este o tehnică de autoreglare a stărilor psihice aproape automată şi din acest motiv ea este utilă pentru acei pacienţi care nu sunt dispuşi să acorde mult timp şi energie pentru autoperfecţionare sau atunci când avem nevoie de rezultate rapide.

b. Proprietatile de autoîntarire ale meditatiei.

Pentru mulţi pacienţi starea de pace şi destindere pe care ne-o da meditaţia este trăită ca un fel de evadare din grijile zilnice. Această proprietate de a asigura o autoîntarire face ca meditaţia să fie atrăgătoare pentru mulţi subiecţi. Din acest motiv practicarea meditaţiei poate fi recomandata acelor subiecţi la care motivaţia de a învăţa o strategie de luptă împotriva stresului nu e foarte puternică.

c.  Contraindicatii pentru pacientii cu o nevoie exagerata de autocontrol.

Pacienţii care se tem de pierderea controlului asupra lor înşile pot identifica meditaţia cu hipnoza şi pot avea rezerve în învăţarea tehnicii. Chiar dacă aceştia îşi însuşesc tehnică, ei o pot percepe ca pe o corvoadă, ca pe o reducere a dominantei sau ca pe o ameninţare la nevoia lor de a-i manipula pe ceilalţi. Aceştia au tendinţa de a abandona practică sau de a exersa în mod discontinuu. Astfel de subiecţi au nevoie de o tehnică mai obiectivă pe care să o poată controla mai bine printr-un efort conştient.

Una din problemele pe care le pune practicarea meditaţiei este posibilitatea descărcării masive a stresului acumulat. La unii dintre proaspeţii practicanţi ai meditaţiei pot să se actualizeze la un moment dat simptome psihice şi somatice legate de stres. Aceste simptome au un caracter temporar şi sunt rezultatul descărcării unor tensiuni non-verbale acumulate (Carrington, 1977; 1978). Apariţia acestor simptome poate fi utilă din punct de vedere terapeutic atunci când terapeutul ştie cum s-o manevreze în mod corect. Cu toate acestea o descărcare prea violentă a tensiunilor, mai ales la începutul practicării meditaţiei, poate uneori descuraja practicantul, unii subiecţi ajungând până la abandonarea practicii.

O altă problemă care se pune tine de faptul că modificările rapide în sfera comportamentului subiectului pot intra în contradicţie cu stilul său obişnuit de viaţa cât şi cu mecanismele sale de apărare ale Eu-lui.

Lată câteva din modurile în care modificările comportamentale produse la meditaţie pot altera stilul patologic de viaţă al pacientului:

Meditaţia poate dezvolta la subiect o formă de autoafirmare care poate intra în contradicţie cu soluţia nevrotică de a adopta un comportament şters.
În aceste cazuri terapeutul trebuie să încerce să altereze acest model de comportament şters, estompat, înainte ca meditaţia să devină la pacient un mod de viaţă.

Meditaţia tinde să producă la pacient sentimente de bine şi optimism, sentimente ce pot ameninţa jucarea rolului de persoana depresivă, rol care fi serveşte pacientului pentru echilibrul sau psihic de tip patologic.
Sentimentele agreabile ce însoţesc meditaţia pot produce anxietate. De pildă, persoanele care au sentimente de culpabilitate datorită masturbării pot identifica masturbarea (o experienţă în care cineva se afla singur şi îşi produce o plăcere) cu meditaţia, caracterizând-o în mod inconştient ca pe o activitate interzisă.

Meditaţia poate conduce la un stil de viaţă relaxat şi pacificat, care ameninţa să altereze stilul vechi de viaţă care este tensional şi care este utilizat în mod nevrotic ca o modalitate de apărare sau în slujba nevoii de putere, performanta său control asupra evenimentelor. Pacienţii care presimt ce se poate întâmpla, pot refuza să practice meditaţia sau dacă o încep, ei o practică discontinuu până când respectivele probleme de personalitate nu sunt rezolvate.

Pacientul poate dezvolta uneori şi reacţii negative faţă de procesul meditaţiei sau faţă de obiectul meditaţiei (mantra). Acest lucru se poate întâmpla pentru că mulţi pacienţi considera meditaţia ca pe ceva magic. Atunci când ei sunt forţaţi să recunoască faptul că tehnica variază ca eficienţa în funcţie de factorii externi sau în funcţie de propria lor dispoziţie sau stare de sănătate, ei devin nemulţumiţi sau tind să abandoneze practică dacă psihoterapeutul nu-i ajuta să-şi modifice expectaţiile iraţionale.
Din fericire astfel de probleme nu apar decât la relativ puţini meditanti.

Pentru a ilustra modul de aplicare al meditaţiei în psihoterapie prezentăm un caz descris de Patrie ia Carrington (1984). Meditaţia clinică a fost recomandata unei femei între două vârste pentru durerile de cap care s-au dovedit rezistente la orice tratament. Celelalte simptome psihosomatice pe care le prezenta pacientă (ulcer gastric şi colita) au putut fi tratate cu succes de către medic.

După ce a început practica meditaţiei, simptomul (cefaleea) s-a accentuat pentru aproximativ o săptămână şi apoi a dispărut brusc. Pacienta nu a mai avut dureri de cap timp de 4 luni ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. În acelaşi timp pacienta a observat la ea nişte modificări de personalitate, pe care le-a atribuit meditaţiei şi care au pus-o pe gânduri. Ea a încetat să mai joace rolul de martira şi de sacrificată a familiei, începând să-şi afirme cu fermitate drepturile. Deşi ea părea eficienta în acest nou rol (fiii ei adolescenţi au început s-o respecte mai mult şi să facă mai puţine comentarii ironice la adresa ei), unii membrii ai familiei au comentat faptul că ea a încetat să mai fie persoană drăguţă care fusese până atunci. Pacienta s-a plâns de faptul că meditaţia a făcut-o să devină o persoană detestată, în acelaşi timp, pacienta a încetat să mai vorbească în mod compulsiv şi fără rost, lucru comentat favorabil de alţii, dar acompaniat în acelaşi timp de sentimentul de stânjeneala pe care-l simţea în societate, sentiment ce era mascat de trăncăneala ei compulsiva. Incapabilă să integreze noile schimbări în sfera personalităţii, pacienta a abandonat practica meditaţiei, deşi i-au reapărut durerile de cap. In acest punct terapeutul a sondat mai în profunzime problemele pacientei ajungând la concluzia că sursa primară a simptomelor acesteia era competiţia cu sora ei, pe care părinţii o considerau un copil model, în timp ce pacienta era tratată ca un copil rău, care crea numai probleme. În adolescenţă pacienta a dezvoltat dorinţa compulsiva de a deveni mai „sfânta” decât sora ei, chiar dacă aceasta însemna sacrificarea tuturor dorinţelor şi nevoilor sale în favoarea celorlalţi. Chiar şi simplă practica agreabilă a meditaţiei îi părea pacientei ca un act egoist care îi strică imaginea de persoană care se sacrifica.

După clarificarea acestor probleme cu terapeutul şi şedinţe de role-playing în care pacienta a practicat forme pozitive de comportament autoafirmativ, pacienta a acceptat să reia practica zilnică a meditaţiei. Curând ea a descoperit că procesul meditativ o împinge către o autoafirmare mai rapidă decât o poate suporta, in această situaţie terapeutul i-a recomandat să mediteze o dată pe săptămână, înaintea fiecărei şedinţe de psihoterapie, terapeutul oferindu-i un suport tacit pentru tendinţa spre independenta şi autoafirmare şi servindu-i de model pentru integrarea meditaţiei în viaţa curentă. Pacienta aprecia şedinţele de meditaţie realizate cu terapeutul ca fiind relaxante, plăcute şi constructive.

Discuţiile terapeutice au avut ca obiectiv analizarea sentimentelor de culpabilitate pe care Ie-a dezvoltat pacienta în urma practicării meditaţiei.

În urma acestei abordări durerile de cap au dispărut din nou şi pacientei i-au reapărut modificările de personalitate care apăruseră în urma practicării zilnice a meditaţiei. Printre acestea s-a numărat şi reîmprospătarea vieţii imaginative care suferise o sărăcire la pacienta în ultimul timp.

sursa: literatura de specialitate

Metoda de relaxare Schultz

67745674567456Antrenamentul autogen (J. H. Schultz), continuă să fie una din metodele psihoterapeutice cu cea mai largă răspândire. Inspirat din tehnicile de autohipnoză propuse de Oskar Vogt, această metodă de relaxare se bazează pe o serie de exerciţii prin care se obţine o „deconcentrare concentrativă” (Schultz, 1920) şi vizează sistemul muscular, respirator şi abdominal.
Insuşirea fiecărei serii de exerciţii permite trecerea la exerciţiul următor. Regulile sunt foarte bine puse la punct, metoda fiind îndelung studiată atât în laborator, cât şi experimental. Cheia succesului metodei constă în adeziunea deplină la tratament a pacientului şi în stabilirea unei relaţii autentice de comunicare cu terapeutul său.
Exerciţiile individuale durează între 3-12 minute, apreciindu-se că timpul poate fi scurtat pe măsura însuşirii tehnicii. Intervalul dintre şedinţe este variabil, acestea având loc de trei-patru ori pe zi în cazul pacienţilor internaţi (Muller-Hege-mann, 1966). Experieţa clinică ne indică faptul că se pot realiza şedinţe bisăptămânale în condiţiile tratamentului ambulator.

Schultz recomandă ca relaxarea să se realizeze într-o cameră lipsită de excitanţi senzoriali, cu luminozitate slabă şi confort termic, subiectul putând adopta una din următoarele trei poziţii:

  1. decubitus dorsal (culcat pe spate);
  2. poziţia în fotoliu (capul sprijinit, membrele superioare aşezate confortabil pe braţele fotoliului, cu coapsele uşor îndepărtate şi gambele în unghi drept);
  3. poziţia „birjarului” (aşezat pe scaun, coloana uşor aplecată din talie şi braţele rezemate pe coapse).

citeste tot articolul

Cum eviţi depresia de după avort

4r545667

Decizia de a întrerupe viaţa care creşte în tine este foarte dificilă, chiar dacă este uneori  cea mai evidentă alegere pe care o poţi face. Este extrem de greu să treci prin toată această poveste atât emoţional cât şi fizic. Chiar dacă eşti sigură de alegerea pe care o faci, aceasta lasă o urmă de neşters în mintea ta, făcându-te să te simţi vinovată la un anumit moment. Frustrarea, vina şi neputinţa sunt principalele motive pentru care femeile suferă de depresie după un avort. Este dificil să faci faţă acestei experienţe traumatizante pentru că este ceva ce nu poţi uita vreodată.
Nimeni nu poate prezice cum te vei simţi după un avort, o mare parte din femei spun că s-au simţi eliberate după ce au întrerupt sarcina, altele s-au simţit triste, vinovate, confuze. Oricum te-ai simţi după este foarte important să conştientizezi că sentimentele tale sunt normale şi că nu eşti singura care trece prin asta.

Cum să te pregăteşti

Ceea ce simţi în legătură cu întreruperea sarcinii înainte de a o face, circumstanţele în care ai rămas însărcinată şi în care ai luat decizia, toate afectează modul în care te vei simţi după avort.
Cu alte cuvinte, dacă eşti sigură că faci alegerea corectă şi dacă te simţi susţinută şi iubita, este foarte posibil să te simţi la fel de bine şi după avort.

Dacă te simţi vinovată sau confuză în legătură cu decizia ta, aceste sentimente vor continua şi după întreruperea sarcinii. Nu există dovezi care să susţină că avortul în sine duce la depresie, dar dacă ai mai trecut printr-o depresie eşti mult mai vulnerabilă să suferi o nouă depresie după un avort.

Dacă încă încerci să iei o decizie este de mare ajutor să vorbeşti despre asta cu cineva în care ai încredere, prieteni, iubit, discuţiile cu ei te vor face să simţi că eşti iubită. Te sfătuiesc să apelezi la servicii de consiliere/psihoterapie, un profesionist te poate ajuta mai bine în primul rând pentru că nu este implicat direct şi poate să fie obiectiv.

Acceptarea

Pentru a face faţă oricărei probleme trebuie în primul rând să o accepţi. Dacă o negi sau o ignori nu faci decât să o agravezi. Dacă te întorci la serviciu imediat după un avort şi te angajezi în activităţi care nu îţi lăsa timp de gândire la evenimentele recente, nu faci decât să amâni confruntarea cu sentimentele tale. Dă-ţi timp să înţelegi ceea ce simţi pentru a putea să faci faţă situaţiei. Acordă-ţi timp pentru a plânge. Chiar dacă partenerul său altă persoană care nu a trecut direct prin asta îţi poate spune “treci peste”, trebuie să înţelegi că a-ţi da voie să treci printr-o serie de emoţii cum ar fi furia, tristeţea şi vina, este un lucru sănătos. Cu cât îţi recunoşti şi accepţi deschis sentimentele cu atât este mai puţin probabil să “le bagi sub preş” cu un comportament autodistructiv. Dă-ţi voie să decizi pentru tine când eşti pregătită să te vindeci.

Împărtăşeşte-ţi durerea

E firesc să îţi eviţi cercul de cunoscuţi după avort, să eviţi întrebările sau compasiunea nedorită. Totuşi, cu cât te îndepărtezi mai tare de ei, cu atât mai complicată va deveni şi starea ta emoţională. Emoţiile ţinute sub tăcere au efect negativ asupra sănătăţii fizice şi mai ales psihice.Cu cât încerci mai mult să îţi îngropi sentimentele cu atât măreşti şi şansele ca ele să cauzeze o eventuală depresie. Aşa că împărtăşeşte-ţi durerea cu familia, prietenii şi cu partenerul tău. Dă-le voie să fie părtaşi la suferinţa ta aşa cum ai împărtăşit şi momentele fericite cu ei. Te sfătuiesc să încerci să-ţi scrii experienta într-un jurnal pentru a te ajuta să dai un sens sentimentelor tale.

Răsfaţă-te

Ia-ţi un mic concediu şi fă lucruri care îţi fac plăcere. Adesea hobbyurile şi interesele cad în planuri secundare din cauza unei relaţii sau a vieţii agitate. Pentru a face faţa emoţiilor negative, fă o listă cu lucruri plăcute, pe care nu le-ai mai făcut poate din lipsă de timp şi chiar fă-le. Stabileşte-ţi obiective,
Fă-ţi planuri şi du-le la capăt. Micile împliniri, succese îţi vor întări încrederea în tine şi îţi vor restabili stima de sine. Sentimentele de tristeţe sunt evidente şi naturale, trebuie să înţelegi că acesta este un proces gradual şi cere timp. O stare optimistă şi pozitivă te va ajuta mult în procesul de echilibrare de după un avort.
Găseşte o sursă de energie pozitivă la care să te poţi racorda. Unele femei observă că le ajuta să planteze un copac, trandafiri sau să ajute un copil dintr-o ţară săraca, în amintirea sarcinii lor întrerupte. Eu te sfătuiesc să găseşti o activitate sportivă care să îţi facă plăcere, poate îţi faci un abonament la piscină, aerobic sau dansuri. În scurt timp te vei simţi mult mai bine atât psihic cât şi fizic. Te vei simţi mai încrezătoare în forţele tale, mai tonică.

Mergi înainte

Odată ce ai acceptat realitatea şi faci eforturi pentru a-i face faţă, vei depăşi depresia. Dacă încerci constant să retrăieşti sentimente de vină, sentimente din trecut nu vei reuşi să mergi mai departe. Aşa ca acorda-ţi şansa de a face planuri pentru o viitoare sarcina sau adopţie. Deschide-ţi mintea către aceste opţiuni şi îţi vor aduce o nouă perspectivă asupra maternităţii.

Iartă-te! Este posibil să regreţi întreruperea sarcinii şi să ai dificultăţi în a face faţă acestor sentimente, însă situaţia nu se va schimba dacă îţi petreci viaţa condamnându-te. Acceptă că ai luat o decizie pe care o regreţi, cere-ţi iertare şi apoi acceptă ideea că ai fost iertată şi că eşti încă iubită.

Uneori un avort este singură scăpare dintr-o situaţie fără ieşire. O decizie grea care poate face orice femeie să treacă prin emoţii puternice, sentimente neplăcute. Nu-ţi fie ruşine să vorbeşti deschis despre asta, foarte multe femei au trecut prin această experienţă.
Dacă descoperi că sentimentele sunt atât de copleşitoare încât nu le poţi face faţă, mai ales dacă a trecut mult timp de când ai avortat, îţi recomand să cei ajutorul specializat al unui psihoterapeut. Împreună vei găsi mijloacele prin care îţi vei regăsi echilibrul şi starea de bine.

Atacul de panica – tulburarea de tip panica

Caracteristicile tulburarii de tip panica:

– Se caracterizeaza prin aparitia unor episoade acute de panica intensa, din senin, fara vreo cauza aparenta.

– Panica nu dureaza mai mult de cateva minute, iar in cazuri rare revine in „valuri”, la intervale de maximum 2 ore.

– Daca subiectul prezinta cel putin patru din simptomele de mai jos, avem de-a face cu un atac de panica integral, iar daca simptomele sunt in numar de doua sau trei, ne referim la un atac de panica cu simptomatologie limitata;
In timpul atacului de panica se inregistreaza urmatoarele simptome:

  • respiratie accelerata sau senzatie de nod in gat
  • palpitatii (puls accelerat)
  • ameteli, nesiguranta in picioare, senzatie de lesin
  • tremor generalizat
  • senzatie de sufocare
  • transpiratii
  • senzatie de greata sau alte tulburari digestive
  • senzatia de irealitate (depersonalizare)
  • amorteli sau furnicaturi in brate sau in picioare
  • valuri de caldura sau frig
  • dureri sau disconfort in zona pieptului
  • teama de a nu pierde controlul sau de a nu innebuni
  • teama de moarte

Atacul de panica se va diagnostica atunci cand:

1) subiectul a suferit doua sau mai multe atacuri de panica
2) macar unul dintre cele doua atacuri de panica a fost urmat de ingrijorarea persistenta ca va surveni un alt atac.

– Atacul de panica nu are legatura cu vreo fobie, panica instalandu-se brusc, fara un motiv evident si nu la confruntarea cu vreo situatie fobica.

– Atacul de panica nu este indus de consumul de medicamente sau de starea fiziologica a organismului.

– Simptomatologia psihosomatica il determina pe subiect sa se adreseze medicilor specialisti, mai ales cardiologilor.

– Pacientul poate suferi 2-3 atacuri de panica unul dupa altul, dupa care traverseaza o perioada linistita care poate dura cativa ani/ luni. In alte situatii primul atac de panica este urmat de cateva atacuri care apar de 2-3 ori pe saptamana. In aceste cazuri pacientul acuza anxietate anticipatorie, legata de posibilitatea aparitiei unui nou atac de panica.

– Atacul de panica se diagnosticheza numai dupa ce au fost excluse cauzele medicale sau fiziologice cum ar fi hipoglicemia, hipertiroidia, intoxicatiile cu cofeina sau fenomenele de sevraj la alcool, tranchilizante ori sedative.

– Pierderile bruste sau marile schimbari din viata individului pot sta la baza aparitiei atacurilor de panica.

– Atacurile de panica debuteaza in adolescenta tarzie sau prima tinerete si sunt insotite de cele mai multe ori de agorafobie; 1-2% sunt atacuri de panica pure, restul sunt asociate cu agorafobie.

– Cazurie usoare de atacuri de panica pot fi TRATATE FARA MEDICAMENTE, PRIN AMELIORAREA CONDITIEI FIZICE SI REDUCEREA STRESULUI.

Programul de psihoterapie cuprinde:

  • execrcitii fizice
  • relaxare
  • alimentatie corespunzatoare
  • restructurarea atitudinala in sensul unei abordari mai relaxate a existentei.

Abordari terapeutice

Psihoterapia integrativa este o forma eficace de tratament al atacurilor de panica, fiind o forma de psihoterapie centrata pe nevoile clientului. Se lucreaza cu tehnici cognitive si comportamentale, imagerie ghidata, elemente de psihoterapie dinamica si analitica, tehnici de relaxare. Pacientul invata sa isi controleze gandurile catastrofice, sa recunoasca situatiile care pot declansa atacul de panica si sa exploreze cauzele declansatoare pentru a indeparta definitiv aceste atacuri.

Psihoterapia cognitiv- comportamentala este de asemenea utila in tratamentul atacurilor de panica, agorafobiei si anxietatii. CBT se axeaza pe schimbarea tiparelor de gandire si pe modalitatile de adaptare. Pacientul invata sa isi controleze respiratia astfel incat sa se stopeze hiperventilatia. O tehnica uzuala este aceea a desensibilizarii progresive, in care pacientul este expus treptat la stimulul care produce frica.

Autor: literatura de specialitate