Meditatia in psihoterapie

foto-10

Este evident că liniştea interioară şi detaşarea mentală asupra problemelor de zi cu zi, obţinute prin meditaţie, nu poate avea decât un efect benefic asupra noastră. Dar acest fapt, oricât de evident ar fi pentru cel ce practică meditaţia, nu este suficient pentru a convinge şi demonstră că meditaţia poate fi un eficient instrument psihoterapeutic şi medicament pentru oameni. Efectele benefice nu au scăpat oamenilor de ştiinţă şi, de-a lungul timpului, aceştia au realizat numeroase studii clinice privind capacitatea meditaţiei de a ameliorare şi vindeca diverse maladii. Mai jos prezentam rezultatele acestor studii împreună cu lista efectelor clinice, ale acestei practici, atât la nivel psihic dar şi biologic:

1. Reducerea tensiunii psihice si anxietatii.

Cercetările au demonstrat că se produce o reducere masivă a anxietăţii la subiecţii care au practicat meditaţia transcendentală (Carrington, 1977).
Gluck (1973) a demonstrat experimental pe un grup de bolnavi psihici ca în urma practicării meditaţiei s-a putut realiza la pacienţi o reducere masivă a medicaţiei psihotrope (meditaţia a fost practicată timp de câteva săptămâni). La aceşti pacienţi au putut fi reduse şi sedativele, iar la unii pacienţi sedativele au putut fi chiar eliminate.

Efectul tranchilizant al meditaţiei diferă de cel al medicaţiei psihiatrice. În timp ce medicamentele produc o lentoare psihomotorie, ameţeala şi scăderea vigilentei, relaxarea produsă de meditaţie nu scade cu nimic acuitatea psihică, ba chiar la unii pacienţi o creşte (la unele grupe de meditanti a fost găsită o reducere a timpului de reacţie) (Appelle şi Oswald, 1974), cât şi o rezolvare mai corectă şi mai rapidă a sarcinilor perceptiv motrice (Rimol, 1978), comparativ cu grupele de control.

Deci, meditaţia se recomanda în cazurile de anxietate unde poate înlocui sau se poate adăuga tratamentului medicamentos.

foto-11

2. Ameliorarea simptomatologiei bolilor psihosomatice produse de stres.

Cercetările au pus în evidenţă îmbunătăţiri ale paternului respirator la pacienţi cu astm bronşic în urma practicării meditaţiei (Hons-Berger şi Wilson, 1973). De asemenea, în urma practicării meditaţiei s-a înregistrat o scădere a tensiunii arteriale la pacienţii hipertensivi, atât la cei trataţi, cât şi la cei netrataţi (Benson, 1977; Pate II, 1973; 1975-p. 19; 20).

S-a mai constatat, de asemenea:

  • Reducerea contracţiilor ventriculare premature la pacienţi cu cardiopatie ischemică (Bensen, Alexander şi Feldman, 1975).
  • Reducerea nivelului colesterolului în sânge (Cooper şi Aygen, 1979).

Patel şi North (1975) au realizat un studiu pe un lot de 34 de bolnavi hipertensivi diagnosticaţi. Lotul a fost împărţit în două subgrupe: o subgrupă a realizat tratament pe bază de tehnici de relaxare şi meditaţie, de 2 ori pe săptămână, timp de 6 săptămâni. Pacienţii subgrupei de control au fost instruiţi să stea culcaţi şi să se relaxeze cum cred ei. După încetarea tratamentului pacienţii au fost urmăriţi în continuare timp de 3 luni. Medicaţia a rămas constantă.
Rezultatele au arătat o scădere mică, dar semnificativă a tensiunii sistolice şi diasistolice la grupul martor şi o scădere mult mai mare a tensiunii arteriale la grupul de experiment. Diferenţele dintre cele două grupuri au fost semnificative pentru p < 0,005.
După 2 luni s-a constatat că nivelul tensiunii arteriale la grupul martor revine la valorile iniţiale (adică H.T.A.), în timp ce la grupul de experiment reducerile de tensiune obţinute se menţin. Tot Patell (1976 b) a obţinut după o practică de 6 săptămâni la 14 pacienţi hipertensivi o reducere a tensiunii medii sistolice de la 171 la 148mmHg şi a tensiunii medii diastolice de la 103 la 85 mm Hg. Nivelul mediu al colesterolului s-a redus de la 242 la 217 mm per ml (p< 0,001).

  • Ameliorarea insomniilor şi a tulburărilor de somn (Miskiman, 1978; Woolfolk, Carr-Kaffashan, Mc Nulty şi Lehrer, 1976).
  • O mai bună evoluţie la pacienţii logonevrotici (Mclntyre, Silverman şi Troter, 1974).
  • Unii autori citează chiar o mai bună evoluţie a bolnavilor psihici, bineînţeles fără abandonarea medicaţiei psihotrope.

3. Cresterea productivitatii psihice a pacientilor.

Meditaţia poate contribui la o creştere a eficienţei generale prin eliminarea risipei de energie, eliminare care se poate manifesta prin scăderea nevoii de somn în timpul zilei. Se constată, de asemenea, o mai bună stare fizică şi psihică, o creştere a fluentei ideative, a concentrării atenţiei cât şi o deblocare a disponibilităţilor creative ale subiectului.

4. Ameliorarea autoacceptarii.

Unul din efectele benefice ale meditaţiei este ameliorarea imaginii de sine şi a autoadaptării subiectului, acesta reducând semnificativ timpul pe care îl pierde pentru a se auto blama. Aceasta este probabil o consecinţă a generalizării atitudinii noncritice adoptate de pacient în timpul meditaţiei.

În acelaşi timp, mulţi meditanti devin mai toleranţi cu greşelile celor din jur, ceea ce contribuie la ameliorarea relaţiilor interpersonale.

5. Reducerea tendintei spre toxicomanie.

Lavely şi Jaffe (1974; 1975) au arătat că la persoanele care au practicat meditaţia un timp mai îndelungat (un an sau mai mult) se constată o scădere a consumului de droguri: marihuana, amfetamine, barbiturice şi substanţe psihedelice (L.S.D.). Oricum, la aceşti toxicomani consumul de droguri capăta un caracter discontinuu.
Aceeaşi descreştere a consumului de substanţă toxică se constată la fumători şi la cei care abuzează de alcool (Shafii, Lavely şi Jaffe, 1976).
Meditaţia este deci recomandabila mai ales în fazele incipiente ale toxicomaniei.

6. Ameliorarea dispozitiei afective.

Atât cercetările, cât şi studiile clinice au arătat că persoanele cu dispoziţie depresivă tind să-şi amelioreze starea în urma practicării meditaţiei (Carrington, Collings, Benson, Robinson, Wood, Lehrer, Woolfolk şi Cole, 1980). In cazul reacţiilor depresive acute, pacienţii nu răspund bine la meditaţie, ei neavând suficientă răbdare să o practice (Carrington şi Ephron, 1975).
Meditaţia este indicată în depresiile nevrotice de intensitate uşoară şi moderată.

7. Cresterea rezonantei emotionale.

Persoanele care practică meditaţia relatează adesea faptul că resimt emoţiile mai viu (plăcere, bucurie, dragoste, tristeţe, mânie). Adesea ei trăiesc emoţii care înainte le erau inaccesibile. Adesea se produc trăiri emoţionale chiar în timpul meditaţiei, acestea fiind asociate cu amintiri încărcate emoţional, în acest fel producându-se un fel de catharsis (descărcare) a pacientului (Carrington, 1977). Deci, putem indica meditaţia acolo unde subiectul prezintă o tocire afectivă şi o tendinţă la hiper intelectualizare.

8.  întarirea sentimentului identitatii personale.

Meditaţia pare să crească independenta psihică a persoanei. Persoanele care au un puternic sentiment al diferenţierii de ceilalţi, care se autoconduce din interior, îşi utilizează eul propriu ca sistem de referinţă pentru judecaţi şi decizii sunt denumite de psihologi persoane „independente de câmp”. Dimpotrivă, persoanele cu un sentiment mai redus al identităţii lor, separate de alţii, care se bazează mai mult pe sursele externe în definirea atitudinilor şi judecaţilor lor, sunt denumite „dependenţi de câmp”. Studiile au arătat că în urma practicării pe o perioadă mai îndelungata de timp a meditaţiei, subiecţii au manifestat tendinţa spre o mai mare independentă de câmp (Hines cât. de Carrington, 1977; Pelletier, 1978). Astfel de studii pledează pentru ideea că practicarea meditaţiei poate produce modificări fundamentale în modul în care individul îşi percepe eul propriu.
După o perioadă de practică, meditantii au afirmat că sunt mai conştienţi şi mai siguri de opiniile lor decât la începutul practicii, ei nemaiputând fi tot atât de uşor influenţaţi de alţii ca înainte. În acelaşi timp ei pot lua deciziile mai rapid, mai uşor şi mai eficient, îşi pot afirma mai ferm punctul de vedere şi pot lupta mai eficient pentru drepturile lor.

9. Scadera nervozitatii si irascibilitatii.

Scurt timp de la începerea practicii, persoanele care meditează devin mai puţin nervoase şi iritabile în relaţiile interpersonale (Carrington, 1980).
Au fost utilizate numeroase încercări pentru a identifica acele trăsături de personalitate caracteristice ale persoanelor care răspund bine la meditaţie. Majoritatea studiilor de acest gen au utilizat populaţii de normali (fără tulburări psihopatologice manifeste), deşi criteriile eficienţei practicării meditaţiei au avut în vedere aspecte clinice (ameliorarea dispoziţiei, eficienţei comportamentului). Beiman, Johnson, Puente, Majestic şi Graham (1980) au constatat că cu cât subiectul are sediul autocontrolului situat mai în interior cu atât se obţine o reducere mai însemnata a anxietăţii în urma practicării meditaţiei (anxietatea a fost măsurată cu un inventar de anxietate: Fear Survey Schedule). Smith (1978) a constatat că reducerea anxietăţii în urma practicării meditaţiei corelează moderat cu doi factori din cadrul testului de personalitate Cattell 16 PF: introversie (preocupare pentru ideile şi trăirile emoţionale interioare) şi schizotimie (orientare neabătută spre scop, retragere în sine, platitudine emoţională şi răceala afectivă), în acelaşi timp Carrington (1980) studiind stresul ocupaţional într-o mare corporaţie, nu a găsit corelaţii semnificative între factorii de personalitate măsuraţi cu ajutorul testului Cattell 16 PF şi reducerea simptomatologiei măsurată cu ajutorul unei liste de simptome (Revised 90 – item Symptom Checklist – SCL – 90 – R), aplicată în urma practicării meditaţiei.

Schwartz, Davidson şi Goleman (1978) raportează, pe baza unor date experimentale, ca meditaţia ar produce o mai amplă scădere a simptomelor cognitive ale anxietăţii decât exerciţiile fizice, care tind să reducă mai mult aspectele somatice ale anxietăţii. Pe baza ipotezei lansate de Davidson-Schwartz, unii clinicieni tind să recomande meditaţia mai ales pacienţilor ale căror simptome se referă la aspecte cognitive ale anxietăţii şi metode orientate mai mult fiziologic (ca de pildă, relaxarea progresivă a lui Jacobson, antrenamentul autogen al lui Schultz) acelor pacienţi care manifestă mai mult simptome somatice ale anxietăţii (palpitaţii, senzaţii de sufocare etc). Făcând o sinteză a studiilor experimentale şi clinice Carrington (1984) recomandă practicarea meditaţiei în următoarele situaţii:Stări de anxietate şi supraîncordare emoţională.

  •     Tulburări neurovegetative.
  •     Stări de surmenaj (oboseala cronică).
  •     Insomnie sau hipersomnie.
  •     Abuz de alcool sau tutun.
  •     Tendinţa exagerată spre autoacuzare.
  •     Depresii nevrotice subacute.
  •     Irascibilitate, rezistenta la frustraţie.
  •     Tendinţa exagerată la supunere, dificultăţi de autoafirmare.
  •     Reacţii psihopatologice la doliu; anxietate de separare.
  •     Blocarea productivităţi psihice şi creativităţii.
  •     O trăire inadecvată pe plan afectiv.
  •     Situaţia în care este nevoie să se lichideze dependenta pacientului de psihoterapeut (transferul) şi să se accentueze autonomia pacientului (mai ales în fazele terminale ale unei psihoterapii).

În recomandarea practicării unei tehnici meditative trebuie să avem în vedere şi următoarele aspecte:

a. Gradul de autodisciplina a pacientului

Meditaţia presupune un grad mai redus de autodisciplina decât alte modalităţi de control a stresului. Tehnica poate fi învăţată într-o singură şedinţă, şi nu solicită pacientul să memoreze şi să practice anumite procedee ce presupun mai multe etape. Tehnică nu presupune nici măcar efortul de a vizualiza anumite grupe de muşchi care se relaxează sau construirea unor reprezentări mentale care să inducă calmul. Meditaţia este o tehnică de autoreglare a stărilor psihice aproape automată şi din acest motiv ea este utilă pentru acei pacienţi care nu sunt dispuşi să acorde mult timp şi energie pentru autoperfecţionare sau atunci când avem nevoie de rezultate rapide.

b. Proprietatile de autoîntarire ale meditatiei.

Pentru mulţi pacienţi starea de pace şi destindere pe care ne-o da meditaţia este trăită ca un fel de evadare din grijile zilnice. Această proprietate de a asigura o autoîntarire face ca meditaţia să fie atrăgătoare pentru mulţi subiecţi. Din acest motiv practicarea meditaţiei poate fi recomandata acelor subiecţi la care motivaţia de a învăţa o strategie de luptă împotriva stresului nu e foarte puternică.

c.  Contraindicatii pentru pacientii cu o nevoie exagerata de autocontrol.

Pacienţii care se tem de pierderea controlului asupra lor înşile pot identifica meditaţia cu hipnoza şi pot avea rezerve în învăţarea tehnicii. Chiar dacă aceştia îşi însuşesc tehnică, ei o pot percepe ca pe o corvoadă, ca pe o reducere a dominantei sau ca pe o ameninţare la nevoia lor de a-i manipula pe ceilalţi. Aceştia au tendinţa de a abandona practică sau de a exersa în mod discontinuu. Astfel de subiecţi au nevoie de o tehnică mai obiectivă pe care să o poată controla mai bine printr-un efort conştient.

Una din problemele pe care le pune practicarea meditaţiei este posibilitatea descărcării masive a stresului acumulat. La unii dintre proaspeţii practicanţi ai meditaţiei pot să se actualizeze la un moment dat simptome psihice şi somatice legate de stres. Aceste simptome au un caracter temporar şi sunt rezultatul descărcării unor tensiuni non-verbale acumulate (Carrington, 1977; 1978). Apariţia acestor simptome poate fi utilă din punct de vedere terapeutic atunci când terapeutul ştie cum s-o manevreze în mod corect. Cu toate acestea o descărcare prea violentă a tensiunilor, mai ales la începutul practicării meditaţiei, poate uneori descuraja practicantul, unii subiecţi ajungând până la abandonarea practicii.

O altă problemă care se pune tine de faptul că modificările rapide în sfera comportamentului subiectului pot intra în contradicţie cu stilul său obişnuit de viaţa cât şi cu mecanismele sale de apărare ale Eu-lui.

Lată câteva din modurile în care modificările comportamentale produse la meditaţie pot altera stilul patologic de viaţă al pacientului:

Meditaţia poate dezvolta la subiect o formă de autoafirmare care poate intra în contradicţie cu soluţia nevrotică de a adopta un comportament şters.
În aceste cazuri terapeutul trebuie să încerce să altereze acest model de comportament şters, estompat, înainte ca meditaţia să devină la pacient un mod de viaţă.

Meditaţia tinde să producă la pacient sentimente de bine şi optimism, sentimente ce pot ameninţa jucarea rolului de persoana depresivă, rol care fi serveşte pacientului pentru echilibrul sau psihic de tip patologic.
Sentimentele agreabile ce însoţesc meditaţia pot produce anxietate. De pildă, persoanele care au sentimente de culpabilitate datorită masturbării pot identifica masturbarea (o experienţă în care cineva se afla singur şi îşi produce o plăcere) cu meditaţia, caracterizând-o în mod inconştient ca pe o activitate interzisă.

Meditaţia poate conduce la un stil de viaţă relaxat şi pacificat, care ameninţa să altereze stilul vechi de viaţă care este tensional şi care este utilizat în mod nevrotic ca o modalitate de apărare sau în slujba nevoii de putere, performanta său control asupra evenimentelor. Pacienţii care presimt ce se poate întâmpla, pot refuza să practice meditaţia sau dacă o încep, ei o practică discontinuu până când respectivele probleme de personalitate nu sunt rezolvate.

Pacientul poate dezvolta uneori şi reacţii negative faţă de procesul meditaţiei sau faţă de obiectul meditaţiei (mantra). Acest lucru se poate întâmpla pentru că mulţi pacienţi considera meditaţia ca pe ceva magic. Atunci când ei sunt forţaţi să recunoască faptul că tehnica variază ca eficienţa în funcţie de factorii externi sau în funcţie de propria lor dispoziţie sau stare de sănătate, ei devin nemulţumiţi sau tind să abandoneze practică dacă psihoterapeutul nu-i ajuta să-şi modifice expectaţiile iraţionale.
Din fericire astfel de probleme nu apar decât la relativ puţini meditanti.

Pentru a ilustra modul de aplicare al meditaţiei în psihoterapie prezentăm un caz descris de Patrie ia Carrington (1984). Meditaţia clinică a fost recomandata unei femei între două vârste pentru durerile de cap care s-au dovedit rezistente la orice tratament. Celelalte simptome psihosomatice pe care le prezenta pacientă (ulcer gastric şi colita) au putut fi tratate cu succes de către medic.

După ce a început practica meditaţiei, simptomul (cefaleea) s-a accentuat pentru aproximativ o săptămână şi apoi a dispărut brusc. Pacienta nu a mai avut dureri de cap timp de 4 luni ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. În acelaşi timp pacienta a observat la ea nişte modificări de personalitate, pe care le-a atribuit meditaţiei şi care au pus-o pe gânduri. Ea a încetat să mai joace rolul de martira şi de sacrificată a familiei, începând să-şi afirme cu fermitate drepturile. Deşi ea părea eficienta în acest nou rol (fiii ei adolescenţi au început s-o respecte mai mult şi să facă mai puţine comentarii ironice la adresa ei), unii membrii ai familiei au comentat faptul că ea a încetat să mai fie persoană drăguţă care fusese până atunci. Pacienta s-a plâns de faptul că meditaţia a făcut-o să devină o persoană detestată, în acelaşi timp, pacienta a încetat să mai vorbească în mod compulsiv şi fără rost, lucru comentat favorabil de alţii, dar acompaniat în acelaşi timp de sentimentul de stânjeneala pe care-l simţea în societate, sentiment ce era mascat de trăncăneala ei compulsiva. Incapabilă să integreze noile schimbări în sfera personalităţii, pacienta a abandonat practica meditaţiei, deşi i-au reapărut durerile de cap. In acest punct terapeutul a sondat mai în profunzime problemele pacientei ajungând la concluzia că sursa primară a simptomelor acesteia era competiţia cu sora ei, pe care părinţii o considerau un copil model, în timp ce pacienta era tratată ca un copil rău, care crea numai probleme. În adolescenţă pacienta a dezvoltat dorinţa compulsiva de a deveni mai „sfânta” decât sora ei, chiar dacă aceasta însemna sacrificarea tuturor dorinţelor şi nevoilor sale în favoarea celorlalţi. Chiar şi simplă practica agreabilă a meditaţiei îi părea pacientei ca un act egoist care îi strică imaginea de persoană care se sacrifica.

După clarificarea acestor probleme cu terapeutul şi şedinţe de role-playing în care pacienta a practicat forme pozitive de comportament autoafirmativ, pacienta a acceptat să reia practica zilnică a meditaţiei. Curând ea a descoperit că procesul meditativ o împinge către o autoafirmare mai rapidă decât o poate suporta, in această situaţie terapeutul i-a recomandat să mediteze o dată pe săptămână, înaintea fiecărei şedinţe de psihoterapie, terapeutul oferindu-i un suport tacit pentru tendinţa spre independenta şi autoafirmare şi servindu-i de model pentru integrarea meditaţiei în viaţa curentă. Pacienta aprecia şedinţele de meditaţie realizate cu terapeutul ca fiind relaxante, plăcute şi constructive.

Discuţiile terapeutice au avut ca obiectiv analizarea sentimentelor de culpabilitate pe care Ie-a dezvoltat pacienta în urma practicării meditaţiei.

În urma acestei abordări durerile de cap au dispărut din nou şi pacientei i-au reapărut modificările de personalitate care apăruseră în urma practicării zilnice a meditaţiei. Printre acestea s-a numărat şi reîmprospătarea vieţii imaginative care suferise o sărăcire la pacienta în ultimul timp.

sursa: literatura de specialitate

Reclame

Cum eviţi depresia de după avort

4r545667

Decizia de a întrerupe viaţa care creşte în tine este foarte dificilă, chiar dacă este uneori  cea mai evidentă alegere pe care o poţi face. Este extrem de greu să treci prin toată această poveste atât emoţional cât şi fizic. Chiar dacă eşti sigură de alegerea pe care o faci, aceasta lasă o urmă de neşters în mintea ta, făcându-te să te simţi vinovată la un anumit moment. Frustrarea, vina şi neputinţa sunt principalele motive pentru care femeile suferă de depresie după un avort. Este dificil să faci faţă acestei experienţe traumatizante pentru că este ceva ce nu poţi uita vreodată.
Nimeni nu poate prezice cum te vei simţi după un avort, o mare parte din femei spun că s-au simţi eliberate după ce au întrerupt sarcina, altele s-au simţit triste, vinovate, confuze. Oricum te-ai simţi după este foarte important să conştientizezi că sentimentele tale sunt normale şi că nu eşti singura care trece prin asta.

Cum să te pregăteşti

Ceea ce simţi în legătură cu întreruperea sarcinii înainte de a o face, circumstanţele în care ai rămas însărcinată şi în care ai luat decizia, toate afectează modul în care te vei simţi după avort.
Cu alte cuvinte, dacă eşti sigură că faci alegerea corectă şi dacă te simţi susţinută şi iubita, este foarte posibil să te simţi la fel de bine şi după avort.

Dacă te simţi vinovată sau confuză în legătură cu decizia ta, aceste sentimente vor continua şi după întreruperea sarcinii. Nu există dovezi care să susţină că avortul în sine duce la depresie, dar dacă ai mai trecut printr-o depresie eşti mult mai vulnerabilă să suferi o nouă depresie după un avort.

Dacă încă încerci să iei o decizie este de mare ajutor să vorbeşti despre asta cu cineva în care ai încredere, prieteni, iubit, discuţiile cu ei te vor face să simţi că eşti iubită. Te sfătuiesc să apelezi la servicii de consiliere/psihoterapie, un profesionist te poate ajuta mai bine în primul rând pentru că nu este implicat direct şi poate să fie obiectiv.

Acceptarea

Pentru a face faţă oricărei probleme trebuie în primul rând să o accepţi. Dacă o negi sau o ignori nu faci decât să o agravezi. Dacă te întorci la serviciu imediat după un avort şi te angajezi în activităţi care nu îţi lăsa timp de gândire la evenimentele recente, nu faci decât să amâni confruntarea cu sentimentele tale. Dă-ţi timp să înţelegi ceea ce simţi pentru a putea să faci faţă situaţiei. Acordă-ţi timp pentru a plânge. Chiar dacă partenerul său altă persoană care nu a trecut direct prin asta îţi poate spune “treci peste”, trebuie să înţelegi că a-ţi da voie să treci printr-o serie de emoţii cum ar fi furia, tristeţea şi vina, este un lucru sănătos. Cu cât îţi recunoşti şi accepţi deschis sentimentele cu atât este mai puţin probabil să “le bagi sub preş” cu un comportament autodistructiv. Dă-ţi voie să decizi pentru tine când eşti pregătită să te vindeci.

Împărtăşeşte-ţi durerea

E firesc să îţi eviţi cercul de cunoscuţi după avort, să eviţi întrebările sau compasiunea nedorită. Totuşi, cu cât te îndepărtezi mai tare de ei, cu atât mai complicată va deveni şi starea ta emoţională. Emoţiile ţinute sub tăcere au efect negativ asupra sănătăţii fizice şi mai ales psihice.Cu cât încerci mai mult să îţi îngropi sentimentele cu atât măreşti şi şansele ca ele să cauzeze o eventuală depresie. Aşa că împărtăşeşte-ţi durerea cu familia, prietenii şi cu partenerul tău. Dă-le voie să fie părtaşi la suferinţa ta aşa cum ai împărtăşit şi momentele fericite cu ei. Te sfătuiesc să încerci să-ţi scrii experienta într-un jurnal pentru a te ajuta să dai un sens sentimentelor tale.

Răsfaţă-te

Ia-ţi un mic concediu şi fă lucruri care îţi fac plăcere. Adesea hobbyurile şi interesele cad în planuri secundare din cauza unei relaţii sau a vieţii agitate. Pentru a face faţa emoţiilor negative, fă o listă cu lucruri plăcute, pe care nu le-ai mai făcut poate din lipsă de timp şi chiar fă-le. Stabileşte-ţi obiective,
Fă-ţi planuri şi du-le la capăt. Micile împliniri, succese îţi vor întări încrederea în tine şi îţi vor restabili stima de sine. Sentimentele de tristeţe sunt evidente şi naturale, trebuie să înţelegi că acesta este un proces gradual şi cere timp. O stare optimistă şi pozitivă te va ajuta mult în procesul de echilibrare de după un avort.
Găseşte o sursă de energie pozitivă la care să te poţi racorda. Unele femei observă că le ajuta să planteze un copac, trandafiri sau să ajute un copil dintr-o ţară săraca, în amintirea sarcinii lor întrerupte. Eu te sfătuiesc să găseşti o activitate sportivă care să îţi facă plăcere, poate îţi faci un abonament la piscină, aerobic sau dansuri. În scurt timp te vei simţi mult mai bine atât psihic cât şi fizic. Te vei simţi mai încrezătoare în forţele tale, mai tonică.

Mergi înainte

Odată ce ai acceptat realitatea şi faci eforturi pentru a-i face faţă, vei depăşi depresia. Dacă încerci constant să retrăieşti sentimente de vină, sentimente din trecut nu vei reuşi să mergi mai departe. Aşa ca acorda-ţi şansa de a face planuri pentru o viitoare sarcina sau adopţie. Deschide-ţi mintea către aceste opţiuni şi îţi vor aduce o nouă perspectivă asupra maternităţii.

Iartă-te! Este posibil să regreţi întreruperea sarcinii şi să ai dificultăţi în a face faţă acestor sentimente, însă situaţia nu se va schimba dacă îţi petreci viaţa condamnându-te. Acceptă că ai luat o decizie pe care o regreţi, cere-ţi iertare şi apoi acceptă ideea că ai fost iertată şi că eşti încă iubită.

Uneori un avort este singură scăpare dintr-o situaţie fără ieşire. O decizie grea care poate face orice femeie să treacă prin emoţii puternice, sentimente neplăcute. Nu-ţi fie ruşine să vorbeşti deschis despre asta, foarte multe femei au trecut prin această experienţă.
Dacă descoperi că sentimentele sunt atât de copleşitoare încât nu le poţi face faţă, mai ales dacă a trecut mult timp de când ai avortat, îţi recomand să cei ajutorul specializat al unui psihoterapeut. Împreună vei găsi mijloacele prin care îţi vei regăsi echilibrul şi starea de bine.

Reducerea greutatii prin hipnoza

90789564734În ultimele decenii hipnoza s-a impus ca o metodă foarte utilă şi eficientă de reducere a greutăţii. Cu siguranţă cei care aţi încercat să piardeti în greutate prin dietă, ştiţi provocările cu care vă confruntaţi. Practicarea unei diete foarte severe pentru o perioadă de mai multe săptămâni, sau chiar luni, poate fi foarte dificilă, indiferent cât de motivaţi sunteţi. Cele mai multe diete necesită un număr limitat de calorii, ceea ce duce adesea la o luptă cu foamea şi slăbiciunea pe tot parcursul zilei. Alte diete implică hrănirea doar cu anumite alimente, care pot duce la plictiseală şi insatisfacţie alimentară semnificativă, chiar şi după o perioadă scurtă de timp. Nu este de mirare că mulţi oameni nu reuşesc atunci când vine vorba de diete.

Dietele nu aduc rezultatele dorite deoarece oamenii se bazează doar pe determinare şi puterea voinţei. Voinţa este o forţă ce o puteţi exercita conştient. Când utilizaţi puterea voinţei faceţi o alegere conştientă cu scopul de a vă modifica sau controla comportamentul. Din păcate, o mare parte dintre comportamentele noastre, cum ar fi consumul alimentar, sunt în strânsă legătură cu dinamica emoţională care este condusă inconştient. Cunoaştem cu toţii mâncatul compulsiv, ce nu are legătură cu foamea, atunci când suntem stresaţi şi anxioşi.

Deci utilizând puterea voinţei încercăm să modificăm, la nivel conştient, un comportament adânc înrădăcinat, cum ar fi mâncatul în exces. Însă acesta este dictat şi întreţinut de mecanisme inconştiente. Astfel puterea voinţei pur şi simplu nu funcţionează pentru majoritatea oamenilor. O lege simplă şi uşor de observat, a mecanismelor interne, spune că în lupta dintre voinţa şi emoţie sau dorinţa de cele mai multe ori emoţia/dorinţa este cea care învinge.

Aici poate interveni hipnoza. Hipnoterapia pentru pierderea în greutate poate fi foarte eficientă pentru că are acces la „robinetele” din subconştientul vostru. Iar acest lucru poate aduce schimbări semnificative în comportamentul şi conduita voastră alimentară. Hipnoza va fi, în general, cel mai eficient instrument atunci când se combină două lucruri importante: un hipnoterapeut foarte bun şi un client foarte motivat. De ce este importantă motivaţia clientului? Pentru că acest tip de client va fi deschis către acest proces, iar sugestiile hipnotice vor avea succes şi, astfel, va avea mai multe şanse de a reuşi.

Dacă alegeţi să lucraţi cu un hipnoterapeut pentru a vă ajuta să pierdeţi în greutate, primul lucru pe care îl va face acesta este să vă invite sa discutaţi istoricul dumneavoastră cu privire la problemele legate de greutate. Veţi discuta, de asemenea, ce provocări vă aşteaptă precum şi obiectivele specifice pe care doriţi să le realizaţi. Deşi există unele aspecte generale ale hipnozei, care funcţionează într-o anumită măsură pentru toată lumea, atunci când vine vorba de pierderea în greutate, hipnoterapia trebuie să fie adaptată problemelor dumneavoastră specifice şi scopurilor urmărite pe termen lung.

Încă de la început, hipnoterapeutul vă va ajuta să intraţi într-o stare de relaxare foarte profundă. Această stare este bază pentru orice formă de hipnoterapie. Cu cât sunteţi mai relaxaţi cu atât mintea este mai calmă şi mai deschisă pentru modelare. În această stare sunteţi pe deplin conştienţi de orice sugestie şi schimbare ce apare în fiinţa voastră, dar într-un mod foarte relaxat şi detaşat. Acesată stare de relaxare, conştientă şi detaşare în care eşti deschis la sugestii este numită transă. Sugestia este forţa motrice din spatele hipnozei. Este cuvântul care influenţează şi modelează în profunzime nivelurile ascunse ale fiinţei voastre.

În funcţie de problemele legate de greutate şi scopurile voastre specifice, hipnoterapeutul vă va aplica mai multe tipuri de sugestii. Aceste sugestii sunt de obicei făcute în timpul prezent. De exemplu, în cazul unui client care se luptată cu o poftă irezistibilă pentru dulciuri, hipnoterapeutul îi poate spune, „treptat pierzi orice atracţie catre alimentele bogate în zahăr şi incepi sa preferi fructele proaspete”. Alte sugestii mai generale pot include „incepi sa îţi faci timp pentru exerciţii fizice în fiecare zi”, sau, „eşti atras de alimente foarte hrănitoare şi cu conţinut scăzut în calorii”. Fiecare dintre aceste sugestii reprezintă o modalitate de a vă ghida subconştientul într-o nouă direcţie, astfel ca, în timp, să faceţi alegeri noi care vă vor duce la pierderea în greutate. Cu cât sugestiile sunt mai compatibile cu problemele şi obiectivele voastre cu atât subconştientul vostru le va accepta mai uşor.

Este foarte probabil că pe timpul şedinţei de hipnoterapie, terapeutul să alterneze sugestiile referitoare la conduita alimentară cu sugestii de relaxare. Acest lucru ajută la menţinerea şi aprofundarea stării de relaxare şi sugestibilitate. Este important să ştiţi că veţi fi conştienţi pe toată durata aceastei stări de relaxare, ca un martor lucid şi detaşat al procesului de modelare al subconştientului vostru. Vă puteţi opune sugestiilor ce nu sunt în acord cu nevoile şi scopurile voastre şi mai ales, veţi ştii tot ce s-a întâmplat cu voi şi după încheierea şedinţei.

Chiar şi o singură sesiune de hipnoterapie poate să vă fie de mare ajutor, dar, de cele mai multe ori, sunt necesare mai multe şedinţe pentru a se consolida alianţa terapeutică între client şi terapeut şi a avea rezultate sigure şi durabile. În unele situaţii hipnoterapeutul vă poate pune la dispoziţie înregistrarea audio a sesiunii, astfel încât să o puteţi asculta în fiecare zi. El vă poate recomanda să ascultaţi înregistrarea de două ori pe zi în prima săptămână şi apoi o dată pe zi pentru următoarele 3 săptămâni pentru un beneficiu maxim. Acest lucru permite o modelare profundă şi eficientă a subconştientului vostru astfel încât noile obiceiuri şi comportamente alimentare dorite să devină un mod de viaţă pentru voi. În acest fel hipnoza vă poate ajuta să pierdeţi în greutate fără luptă şi fără suferinţă.

Mult succes!

Personalitatile dificile

types-of-difficult-customers@2x
 

Cunosti persoane, ai colegi, prieteni, angajati, sefi sau pe cineva din familie care sufera de o tulburare de personalitate si nu stii cum sa te comporti, ce sa (nu) zici cum sa relationezi. Ce spui si ce faci influenteaza gradul de confort pe care il ai in relatia cu persoana respectiva. Te simti afectat si nu stii cum sa reactionezi. Aceste lucruri sunt firesti pentru ca tulburarile de personalitate creaza disfunctie nu doar celor afectati, cat mai ales celor cu care traiesc, lucreaza sau vin in contact. Care ar fi trasaturile celor mai frecvente tulburari de personalitate si cum este recomandat sa le abordezi?

Profilul de personalitate paranoida

Principalele trasaturi ale tulburarii de personalitate paranoide sunt neincrederea si convingerea ca ceilalti urmaresc sa faca raul. Neincrederea se reflecta asupra tuturor persoanelor din jur, inclusiv asupra celor apropiate cum ar fi membrii familiei sau prietenii. Toate intentiile si actiunile celorlalti sunt interpretate, fara motiv sau dovezi, ca rauvoitoare, prin urmare persoanele cu tulburare de personalitate paranoida sunt mereu in garda sa adune „probe” care sa le sustina presupunerile. Prefera sa nu dezvolte relatii apropiate cu prieteni, familie, colegi pentru ca le e teama ca vor fi prejudiciati, tradati, inselati, jigniti sau raniti. Contraacata promt si impulsiv si de aceea e foarte posibil sa ajunga frecvent in conflicte. Gandirea este marcata de rigiditate, iar in discutii sau in colaborari prefera sa vorbeasca in temeni de legi, regulamente, norme, principii.

Cum relationam cu personalitatile paranoide?

Esential in relationarea cu paranoicii este sa iti exprimai clar si fara echivoc motivele si intentiile. Sa nu te abati de la norme si conveniente, ci respecta-le cu sfintenie. Mentine un contact constant cu persoana cu tulburare paranoida, atat ca frecventa (cat de des il (o) suni, va intalniti) cat si ca si calitate (ce discutati, cum petreceti timpul cand va intalniti) pentru ca o modificare in frecventa sau calitatea relatiei va ridica suspiciuni asupra intentiilor tale. Daca se ajunge la conflict fa referiri la legi si la regulamente, norme neechivoce pentru ca atunci va bate in retragere. Cauta-ti aliati in oameni daca legile si regulamentele nu isi produc efectul.

Intr-un conflict cu un paranoiac, e o greseala sa renunti sa lamuresti o neintelegere, sa-l lasi sa ramana cu o neclaritate pe care o poate interpreta in directia suspiciunilor sale. Nu incerca sa il ataci si sa ii subminezi imaginea pe care o are despre sine. Fii atent sa nu comiti greseli; el pandeste greselile pentru a-si confirma banuielile si teoriile si ca sa isi si iti demonstreze ca ii vrei raul. Evita sau nu te lasa antrenat in discutii despre politica.

Profilul de personalitate antisociala

Tulburarea de personalitate antisociala se caracterizeaza printr-o totala desconsiderare a drepturilor, dorintelor si sentimentelor altora. Sunt prezente manipularea, minciuna si inselatoria deliberata in propriul folos sau pur si simplu din placere precum si indiferenta totala fata de consecintele actiunilor sale pentru alte persoane. Persoanele cu tulburare antisociala nu au remuscari si nu se simt vinovati pentru faptele lor. Manifesta lipsa de respect fata de regulile si legile din societate, pe care le cunosc si le incalca cu buna stiinta, astfel ca adeseori ei comit infractiuni si ajung in detentie. Iau decizii si actioneaza sub implusul momentului, fara sa fie capabil i sa-si planifice actiunile pe termen lung sau sa respecte planul. In viata profesionala arata inconsecventa, preferand sa nu se angajeze, desi au oferte de munca sau demisioneaza de la multiple locuri de munca fara sa aiba alte oportunitati de angajare.

Cum relationam cu personalitatile antisociale?

In cazul tulburarilor de personalitate antisociala este absolut necesar sa se intervina terapeutic. Este recomandat sa eviti apropierea mai ales in viata personala si cea sentimentala.

Profilul de personalitate de tip borderline

Tulburarea de personalitate borderline este marcata de instabilitate in relatiile cu ceilalti, in emotii si sentimente si in imaginea de sine. Instabilitatea presupune trecerea de la un pol la altul al emotiilor, al credintelor despre sine, situatii sau alte persoane, schimbarea brusca si radicala a planurilor. De exemplu, in interval de cateva minute, o persoana cu tulburare de prsonalitate de tip borderline poate trece de la idealizare la devalorizare, de la dragoste la ura, de la euforie la disperare, de la buna dispozitie la manie si iritabilitate. Persoana cu tulburare de personalitate borderline traieste dramatic teama de a fi abandonat si face eforturi disperate de a evita abandonul pentru ca nu pot suporta sa fie singura si vrea sa fie tot timpul in preajma altor oameni. Neglijarea, ignorarea poate fi reala sau inchipuita. Personalitatea de tip borderline predispune la risc mare de sinucidere si la consumul de droguri si alcool.

Cum relationam cu personalitatile de tip borderline ?

Este recomandat sa pastrezi o distanta sociala optima. Nu raci sau intrerupe brusc relatia pentru ca acest lucru il (o) va face pe sa se simta frustrat si sa reactioneze agresiv. De cealalta parte, intr-o relatie prea apropiata va trebui sa-i acorzi toata atentia si ajutorul tau si te vei simti invadat.

Profilul de personalitate dependenta

Individul cu personalitate dependenta are o nevoie acuta de a fi supervizat si indrumat de ceilalti in tot ceea ce are de decis si de facut in cele mai marunte lucruri.  Are o incredere extrem de scazuta in sine, simte ca nu se pot descurca daca nu este ajutat si, in consecinta, ii este dificil sa initieze actiuni si proiecte in mod independent. Delega responsabilitatea pentru orice decizie marunta unei alte persoane in care are incredere, care a dovedit ca ia decizii bune si fata de care dezvolta o dependenta. Fixatia nu se face in mod necesar asupra unei persoane, cat asupra unui anumit profil de personalitate – capabil sa ia decizii. Ii este extrem de teama sa strice relatiile cu ceilalti oameni in general, dar mai ales cu persoana fata de care este dependenta si de aceea este dispus la orice compromis pentru a le pastra.

Cum relationam cu personalitatile dependente?

Daca un coleg a dezvoltat o dependenta fata de tine sunt o serie de lucruri pe care le poti face. In primul rand sa-i lauzi mai mult initiativele decat reusitele. E important sa fie incurajat pentru initiativa de a actiona si de a lua decizie si nu  pentru actiunile reusite sau deciziile care se dovedesc bune, care ar putea fi mai putine. Pe aceeasi linie de gandire sa-l (o) determinam sa nu dea o importanta catrastrofala esecurilor, ci sa le priveasca ca pe ceva banal. Pe un alt front ,poti incerca sa-i cresti increderea in sine si sa-i deconstruiesti imaginea de sine de neajutorare, cerandu-i sfaturi si ajutor. Da-i de inteles ca sunt lucruri pe care le poate face fara sa apeleze la tine, dar ca acesta nu inseamna ca-l respingi.

Nu este recomandabil sa iei decizii in locul lui (ei) chiar daca iti cere acest lucru si nici sa-i sari in ajutor de cate ori este in impas. Nu faci decat sa-l  (o) incurajezi sa faca la fel pe viitor si sa apeleze la tine de cate ori are nevoie. Pe de alta parte, nu e in regula nici sa il abandonezi, sa il lasi sa se descurce cum poate. Nu-i critica fatis initiativele, chiar daca sunt ratate, pentru ca ii distrugi stima de sine si increderea in propria persoana. Nu profita de nevoia sa de dependenta si disponibilitatea sa de a accepta orice pentru a mentine relatia cu tine. Nu-i cere sa faca ceva in schimbul protectiei si sprijinului pe care i-l oferi. De asemenea, refuza toate intentiile si incercarile ei de a te reasplati pentru sprijinul tau. Nu-l lasa sa te invadeze, sa-ti manance timpul, sa te copleseasca cu prezenta, cu intrebarile, cu solicitarile de ajutor.

Profilul de personalitate depresiva

Personalitatea depresiva este marcata de ganduri si comportamente depresive. De obicei, individul cu tulburare de personalitate depresiva are o dispozitie de amaraciune, un aer posomorat si nefericit. Stima de sine este scazuta; se simte neadecvat si lipsit de valoare. Este negativist si critic fata de altii.,cat si fata de sine. Se autodepreciaza, isi minimalizeaza meritele, contributiile, implicarea in succese si se autoblameaza pentru nereusite. Este pesimist si are predispozitie catre sentimente de vinovatie si remuscare.  Tinde sa se concentreze pe partea goala a paharului si sa se astepte la ce e mai rau.

Cum relationam cu personalitatile depresive?

Este recomandabil sa-i atragi atentia  asupra laturii pozitive a oricarei situatii, sa-i muti privirea de pe partea goala a paharului pe cea plina. Daca  iti este o persoana apropiata o poti implica in activitati placute. Lauda-i reusitele, implicarea si contributia, arata-ti recunostinta, dar intr-un mod potrivit si moderat, fara sa exagerezi sau sa supralicitezi. Cea mai buna solutie este s-o indrumi sa consulte un specialist. Daca persoana iti este coleg sau colaborator, un lucru foarte la indemana este sa-l complimentezi de cate ori gandeste pozitiv.

Fiind vorba de o persoana lipsita de vitalitate si energie, poate aparea tentatia de a crede ca daca se „zbenguie” i se va modifica dispozitia si sa-l (o) „taram” prin cluburi, la petreceri, la intalniri, la sala de sport etc. Se va simti inadecvat, ignorat si i se va confirma depresia sau, in cel mai bun caz, obtii o stare vesela de moment care va trece imediat ce trece si evenimentul. Nu va ajuta la nimic nici sa ii faci morala, sa-i reprosezi ca e trist si ca nu are chef sa iasa la petreceri sau in compania altor oameni. Nu se recomanda nici sa il (o) constragem sa isi schimbe comportamentul ca sa iasa din depresie amenintandu-l (o) ca il (o) vom parasi (daca ne este iubit) sau sa ii spunem ca nu il (o) va mai invita nimeni nicaieri.

Un pericol extrem de mare care poate aparea in momentul in care o sotie, un prieten, un frate cu care locuim sau ne intalnim foarte des este sa te contagieze sau sa te prinda in starea sa depresiva. Din empatie poti ajunge sa-i impartasesti comportamentul si interpretarea negativista a realitatii, iar acest lucru nu e bine nici pentru tine, nici pentru el (ea) pentru ca atitudinea ta va deveni pentru el (ea) o sursa de consolidare a depresiei.

Profilul de personalitate pasiv-agresiva

Persoanele cu personalitate pasiv-agresiva sunt persoane rezistente la exigentele celorlalti, avand o toleranta crescuta la frustrare. La serviciu discuta excesiv de mult ordinele, critica sefii si directorii, dar nu direct fata in fata, ci, la o parte, cu colegii. Are tendinta de a amana foarte mult sarcinile care ii sunt date pana pe ultima suta de metri. In orice moment poate initia un comportament agresiv mascat de pasivitate. Cand este nemultumita isi inhiba dorinta de a verbaliza  gandurile, pentru ca ulterior, la un moment potrivit sa le exteriorizeze intr-o modalitate agresiva.

Cum relationam cu personalitatea pasiv-agresiva?

In primul rand fii amabil cu acesti colegi. Ca sef, dar si ca si coleg, cere-i parerea ori de cate ori este posibil sau implica-l (o) in luarea deciziilor pentru ca asa previi declansarea crizei agresive. Incurajeaza si sugereaza-i modalitati de a se exprima direct, pentru ca isi inhiba constant agresivitatea pana la momentul prielnic.  Daca  iti este sot/sotie: incercati sa-l (o) determinati sa se exprime deschis. Daca seful dumneavoastra este pasiv agresiv poate cel mai recomandabil este sa va schimbati locul de munca altfel veti fi antrenati in starea lui.

Nu ii ignora opiniile si nu te astepta ca nemultumirile care se aduna fara sa fie exprimate sa treaca de la sine. Nu numai ca nu vor disparea, aceastea se vor exacerba in timp si se vor manifesta agresiv.

Profilul de personalitate anxioasa

Trasatura esentiala in personalitatea anxioasa este ingrijoarea excesiva, intensa si frecventa pentru propria persoana si pentru ceilalti. Este o preocupare excesiva si persistenta legata de evenimente sau de activitati. Individul cu personalitate anxioasa este exterm de atent la tot ce se inatmpla in jurul sau, in special la riscurile potentiale. Simturile sale sunt mai vigilente – vede, aude, simte tot – insa intensitatea, durata sau frecventa anxietatii sunt de departe disproportionate fata de probabilitatea efectiva sau impactul evenimentului temut. Preocuparea nu vizeaza doar evenimente intra-dervar periculoase, ci  mai ales situatiile de viata de rutina,  problemele minore.

Cum relationam cu personalitatile anxioase?

Incearca sa-i inspiri incerdere. Ajuta-l (o) sa relativizeze, sa invete sa nu vada un risc in orice situatie si sa ajunga sa glumeasca pe tema preocuparilor sale. Nu te lasa antrenat si coplesit de nelinistile lui. Evita sa-i faci surpize sau sa-l iei pe nepregatite pentru ca ii cresti anxietatea. Nu e recomandat sa-i impartasesti propriile tale nelinisti pentru ca ii confirmi ca in lume exista multe lucruri la care trebuie sa fii mereu incordat si atent pentru a impiedica pericolele.

Tulburarea afectiva bipolara

Caracteristicile tulburarii afective bipolare:

Tulburarea afectiva bipolara este o afectiune psihica severa care se manifesta prin fluctuatii extreme ale energiei, vitalitatii, dispozitiei si capacitatii de munca a celor afectati.

Aceste schimbari extreme afecteaza semnificativ functionalitatea in viata de zi cu zi, duc la relatii dificil de mentinut, performante scazute la locul de munca /scoala si pot ajunge chiar la spitalizari fortate si sinucideri in cazuri grave.

A fost caracterizata prima data ca boala maniaco-depresiva dupa modul episodic in care se manifesta extremele afective, trecand de la depresie clinica la manii. Dupa cercetari mai amanuntite imaginea bolii a fost largita si termenul de tulburarea afectiva bipolara a fost introdus pentru a caracteriza mai multele tipuri distincte in care se prezinta, in functie de severitatea si felul in care apar episoadele afective.

Mod de manifestare:

Fiind o boala cu natura ciclica se manifesta prin episoade afective, fie depresii, fie manii cu perioade de remisie intre episoade.

Episoadele maniacale – apare o alterare marcata si observabila a comportamentului si dispozitiei persoanei, diferita fata de personalitatea obisnuita a acesteia. Persoanele intr-un episod maniacal sunt semnificativ si observabil diferite fata de felul lor obisnuit de a fi. Sunt energice, prezinta logoree greu de intrerupt si sunt usor de distras de stimuli insignifianti din mediul inconjurator. Necesarul de somn scade si functioneaza adesea la nivele ridicate cu 4-5 ore de somn pe noapte. Apare o grandiozitate deseori deliranta, devin extrem de motivati in a-si indeplini telurile si au tendinta sa se implice intens in activitatii orientate spre satisfactii si realizari importante. Prezinta des sociabilitate extrema, iar comportamentul devine sfidator fata de orice risc, pentru ca nu mai poate fi apreciat corect si deseori intr-un episod maniacal persoana cauta sa se implice in activitatii care sa-i ofere placere ridicata ignorand consecintele (sex neprotejat, cheltuieli in afara posibilitatilor financiare, abuz de alcool si droguri). Apare si o agitatie observabila si subiectiv persoanele resimt fuga de idei: ganduri si idei cu debit intens care pot deveni foarte greu de urmarit. Mania netratata progreseaza des spre psihoza, apar halucinatii si deliruri cu comportament bizar si dezorganizat.

Pentru ca mania sa fie clinic semnificativa trebuie sa se prezinte cu simptomele caracterisice cel putin o saptamana si sa reduca marcat capacitatea de a functiona in societate si in viata de zi cu zi.

Hipomania este forma blanda a maniei , care nu reduce semnificativ capacitatea de functionare. Se prezinta cu aceleasi simptome ca mania clasica, principala diferenta fiind ca nu apar sub nici o forma delirul sau psihozele. Persoanele care trec printr-un episod hipomaniacal nu prezinta semnele unei tulburari mintale, apare o diferenta remarcabila fata de felul obisnuit de a fi doar ca aceasta este perceputa ca o functionalitate si productivitate inalta si o dispozitie excesiv de optimista si sociabila. Cel mai adesea hipomania este insa urmata de episoade de depresie adanca si asociata cu aceleasi riscuri in ce priveste comportamentul iresponsabil.

Episodul maniacal

Experienta subiectiva a maniei e de obicei una foarte placuta, cu o siguranta exagerata in propriile puteri si sentimente euforice. Unii experti au mers pana la a suspecta un mecanism biochimic care creeaza dependenta in manii. De aici vine una dintre marile probleme in tratamentul tulburarilor bipolare, pacientii tanjesc dupa starile manice si, ca urmare, in foarte multe cazuri, isi intrerup tratamentul. Mania in sine este insa o stare periculoasa, de multe ori o urgenta psihiatrica, iar cand nu se dezvolta pana la manie deplina si apare doar hipomania consecintele pot fi la fel de grave pentru ca apare o destabilizare afectiva si incepe astfel un nou ciclu de depresii si manii. Este foarte important ca cei care sufera de tulburare bipolara sa isi urmeze cu religiozitate tratamentul chiar si multa vreme dupa ce au intrat in remisie, iar cei apropiati lor sa fie atenti la semne ale maniei.

Episodul depresiv

Acesta se afla la polul opus fata de episoadul maniacal. Principala trasatura a unui episod depresiv este o dispozitie scazuta insotita de pierderea interesului fata de activitatile obisnuite. Dispozitia scazuta se manifesta de obicei ca un sentiment persistent de tristete, suparare, singuratate sau disperare. Dispare interesul si satisfactia asociate cu activitatiile obisnuite, care se manifesta subiectiv printr-un sentiment de nepasare si abandon al acestora. Tot ca o urmare a acesteia apare retragerea sociala, compania prietenilor si a persoanelor apropiate nu mai trezesc nici un sentiment si interactiunea cu ei poate fi perceputa ca dureroasa. Dispare deseori si interesul in orice fel de activitati sexuale. Intr-un episod depresiv apar sentimente de vinovatie nefondata si o scadere semnificativa a valorii personale fara motive exterioare. Evenimente neutre sunt resimtite ca fiind cauzate de incompetenta personala si capata nuante negative in experienta subiectiva. Nivelele de energie sunt scazute si apare senzatia de oboseala in absenta oricarei activitatii surmenante. Concetratia, atentia si memoria sunt afectate impiedicand activitatii intelectuale superioare care in mod normal nu ar fi prezentat probleme. Somnul, apetitul si activitatea motorie sufera si ele schimbari drastice, dar acestea se pot manifesta in ambele directii in sensul cresterii sau scaderii lor. Durata somnului poate fi diminuata sau mult crescuta, manifestandu-se prin hipersomnii sau insomnii. La fel si apetitul creste sau scade cu cresterii sau scaderii consecutive ale greutatii. In final, se poate observa o agitatie si neliniste, care apar ca o miscare continua a mainilor/picioarelor sau neputinta de a sta intr-un loc linistit sau din contra, orice activitate poate parea extrem de greu de realizat si miscarile devin lente, incete si gesturile scad mult in amplitudine, vorbirea si tonul vocii sunt si ele diminuate.

La fel ca in cazul maniilor, pentru a putea fi considerat un episod depresiv simptomele trebuie sa fie prezente in fiecare zi pentru cel putin doua saptamani.

Cel mai periculos fenomen care apare in episoadele depresive sunt gandurile suicidale si de autovatamare. Acestea sunt deseori in afara controlului constient si apar ca un mod de a scapa de suferinta sau ca un mod dea a-i elibera pe celilalti de povara drept care suferindul se percepe a fi. Daca aceste ganduri devin evidente, daca cel in cauza incepe sa vorbeasca despre sinucidere, isi cumpara obiecte necesare (sfoara, cutite, etc.) sau incepe sa stranga pastile, situatia trebuie tratata cu foarte mare seriozitate, mortalitatea in cazul aparitiei ideaitiei suicidale este imprevizibila si ca urmare fiecare caz trebuie tratat ca avand un risc crescut.

Episodul mixt

Sunt definite ca fiind perioade distincte in care apar si simptome maniacale si simptome depresive. Termenul este disputat in prezent deoarece se pare ca nu descrie indeajuns de eficient manifestarile care apar. A fost propusa eliminarea lui din manualele diagnostice si reclasificarea drept o caracteristica a unuia dintre cele doua episoade majore, mania sau depresia.

Experienta unei persoane care sufera de tulburare bipolara variaza foarte mult in afara episoadelor descrise mai sus. Ce trebuie retinut e ca acestea sunt doar criterii diagnostice pentru a stabili tratamentul adecvat, simptome maniacale si depresive pot insa aparea fara sa fie destul de severe pentru a fi inregistrate clinic pot colora astfel felul in care cel afectat isi percepe viata, nu negativ sau pozitiv neaparat, ci doar diferit.

Personalitati ce au fost diagnosticate cu tulburare afectiva bipolara

Actori & Actrite

Ned Beatty
Maurice Bernard, soap opera
Jeremy Brett
Jim Carey
Lisa Nicole Carson
Rosemary Clooney, singer
Lindsay Crosby
Eric Douglas
Robert Downey Jr.
Patty Duke
Carrie Fisher
Connie Francis, singer and actress
Shecky Greene, comedian
Linda Hamilton
Moss Hart, actor, director, playright
Mariette Hartley
Margot Kidder
Vivien Leigh
Kevin McDonald, comedian
Kristy McNichols
Burgess Meredith, actor, director
Spike Milligan, actor, writer
Spike Mulligan, comic actor and writer
Nicola Pagett
Ben Stiller, actor, director, writer
David Strickland
Lili Taylor
Tracy Ullman
Jean-Claude Van Damme
Robin Williams
Jonathon Winters, comedian

Artists

Alvin Alley, dancer, choreogapher
Ludwig Von Beethoven
Tim Burton, artist, director
Francis Ford Coppola, director
George Fredrick Handel, composer
Bill Lichtenstein, producer
Joshua Logan, broadway director, producer
Vincent Van Gogh, painter
Gustav Mahier, composer
Francesco Scavullo, artist, photographer
Robert Schumann, composer
Don Simpson, movie producer
Norman Wexler, screenwriter, playwright

Oameni de afaceri

Robert Campeau
Pierre Peladeau
Heinz C. Prechter
Ted Turner, media giant

Bankeri

John Mulheren
Murray Pezim

Diverse personalitati

Buzz Aldrin, astronaut
Clifford Beers, humanitarian
Garnet Coleman, legislator (Texas)
Larry Flynt, publisher and activist
Kit Gingrich, Newt’s mom
Phil Graham, owner of Washington Post
Peter Gregg, team owner and manager, race car driver
Susan Panico (Susan Dime-Meenan), business executive
Sol Wachtier, former New York State Chief Judge

Muzicieni

Ludwig van Beethoven, composer
Alohe Jean Burke, musician, vocalist
Rosemary Clooney, singer
DMX Earl Simmons, rapper and actor
Ray Davies
Lenny Dee
Gaetano Donizetti, opera singer
Peter Gabriel
Jimi Hendrix
Kristen Hersh (Throwing Muses)
Phyllis Hyman
Jack Irons
Daniel Johnston
Otto Klemperer, musician, conductor
Oscar Levant, pianist, composer, television
Phil Ochs, musician, political activist, poet
John Ogden, composer, musician
Jaco Pastorius
Charley Pride
Mac Rebennack (Dr. John)
Jeannie C. Riley
Alys Robi, vocalist in Canada
Axl Rose
Nick Traina
Del Shannon
Phil Spector, musician and producer
Sting, Gordon Sumner, musician, composer
Tom Waits, musician, composer
Brian Wilson, musician, composer, arranger
Townes Van Zandt, musician, composer

Poeti

John Berryman
C.E. Chaffin, writer, poet
Hart Crane
Randall Jarrell
Jane Kenyon
Robert Lowell
Sylvia Plath
Robert Schumann
Delmore Schwartz

Politicieni

Robert Boorstin, special assistant to President Clinton
L. Brent Bozell, political scientist, attorney, writer
Bob Bullock, ex secretary of state, state comptroller and lieutenant governer
Winston Churchill
Kitty Dukasis, former First Lady of Massachusetts
Thomas Eagleton, lawyer, former U.S. Senator
Lynne Rivers, U.S. Congress
Theodore Roosevelt, President of the United States

Carturari

John Strugnell, biblical scholar

Oameni de stiinta

Karl Paul Link, chemist
Dimitri Mihalas

Sportivi

Shelley Beattie, bodybuilding, sailing
John Daly, golf
Muffin Spencer-Devlin, pro golf
Ilie Nastase, tennis
Jimmy Piersail, baseball player, Boston Red Sox, sports announcer
Barret Robbins, football
Wyatt Sexton, football
Alonzo Spellman, football
Darryl Strawberry, baseball
Dimitrius Underwood, football
Luther Wright, basketball
Bert Yancey, athlete

TV & Radio

Dick Cavett
Jay Marvin, radio, writer
Jane Pauley

Scriitori

Louis Althusser, philosopher, writer
Honors de Balzac
Art Buchwald, writer, humorist
Neal Cassady
Patricia Cornwell
Margot  Early
Kaye Gibbons
Johann Goethe
Graham Greene
Abbie Hoffman, writer, political activist
Kay Redfield Jamison, writer, psychologist
Peter Nolan Lawrence
Frances Lear, writer, editor, women’s rights activist
Rika Lesser, writer, translator
Kate Millet
Robert Munsch
Margo Orum
Edgar Allen Poe
Theodore Roethke
Lori Schiller, writer, educator
Frances Sherwood
Scott Simmie, writer, journalist
August Strindberg
Mark Twain
Joseph Vasquez, writer, movie director
Mark Vonnegut, doctor, writer
Sol Wachtler, writer, judge
Mary Jane Ward
Virginia Woolf

 

Depresia majora

A fost numită Psihoză Afectivă Unipolară şi se opune celei Bipolare care a fost numită Psihoză Maniaco-Depresivă. Se manifestă prin Depresie continuă fără episod maniacal. Acest lucru se datorează faptului că acele Psihopatii care stau la baza acestor Structuri Psihopatologice sunt depăşite în energie de Psihopatia Astenică, adică determină o reducere marcantă a forţei Nevrozei implicate aici în special a Psihopatiei Neurastenice care îi dă coloratura maniacală. Psihopatia Astenică este insuficientă sub raportul intensităţii energetice pentru a provoca Depresia Majoră. Pe lângă ea trebuie presupusă o Structură Psihopatologică suficient de puternică pentru a conduce la un astfel de spectru simptomatic. Nevroza Autentică propriuzisă sau cea Dezamorsată sunt suficiente pentru a conduce la o schemă structurală depresivă. Modelul reglativ al Refulării capătă o formă nouă prin sinteza cu modul nou al Depresiei deoarece cele două modele se sintetizează într-unul singur. După cum deja s-a spus prezenţa Obsesiilor, a Fobiilor şi a Atacurilor de Panică certifică prezenţa Nevrozei în cadrul Depresiei Majore.

citeste tot articolul