Hipnoterapia si disfunctiile sexuale

foto-7

Disfunctiile sexuale afecteaza ambele sexe in proportie relativ egala. In unele cazuri disfunctia are o cauza fiziologica. Oricum, in multe cazuri, cauza disfunctiei este psihologica. In cea de-a doua situatie hipnoterapia poate fi un tratament foarte eficace. Urmatorul caz este un exemplu din cea de-a doua categorie si felul in care hipnoterapia a reusit sa treaca de blocajul inconstient pentru a vindeca un caz foarte serios de disfunctie sexuala. Pentru a proteja identitatea clientei, care mi-a dat permisiunea de a scrie acest articol despre afectiunea sa, i-am schimbat numele in Janet.

Janet a venit in terapie pentru ceea ce ea numea frigiditate. Timp de mai multi ani a avut o viata sexuala activa alaturi de partenerul ei. Dar la scurt timp inainte de a veni sa ma vada a pierdut orice interes sexual fata de partener. De fapt, a inceput sa aiba resentimente fata de el. Atunci cand a apelat la mine, povestea despre dragostea ei pentru partener, desi ajunsese in faza in care nici nu mai suporta ca el sa o atinga. Medicul ei de familie i-a sugerat ca este posibil sa fie in perioada de premenopauza, dar ea era prea tanara pentru ca menopauza sa se instaleze. Janet credea ca motivul schimbarii ei de atitudine fata de partener s-ar putea afla undeva profund la nivel subconstient, si credea ca hipnoterapia ar putea-o ajuta sa acceseze motivul si sa-l rezolve.

Am inceput prima sedinta de terapie cu anamneza. Din informatiile furnizate de ea, parea ca a avut o viata sexuala plina si variata in perioada adulta. Nu avea inhibitii sa vorbeasca despre sex si lucrurile pe care le gasea sexual atractive la partener. In cursul primei sedinte Janet a continuat sa spuna ca doreste sa faca dragoste cu partenerul ei, dar ca este fizic incapabila sa o faca, si ca in anumite situatii il gaseste pe partener ca fiind respingator din punct de vedere fizic. Spre sfarsitul acestei sedinte si-a exprimat dorinta de a fi tratata prin hipnoza, fiindca nu fusese niciodata hipnotizata inainte. Am aplicat cu ea ceea ce este cunoscut sub numele de program de relaxare progresiva.

Acest tip de inductie se adreseaza pe rand fiecarei parti a corpului si da sugestii de relaxare completa. Desi nu mai fusese hipnotizata inainte, a intrat intr-o transa profunda. Prima parte a terapiei a durat aproximativ 45 de minute. S-a simtit foarte bine in cursul hipnozei, asa ca am programat o noua intalnire in cursul saptamanii.

A fost foarte entuziasmata in legatura cu hipnoza in urmatoarea saptamana. Janet dorea sa inceapa imediat. A spus ca nu existau schimbari in ce priveste atitudinea ei fata de partener, dar ii era mai usor sa adoarma decat inainte. Am intrebat-o de ce nu a mentionat inainte ca nu poate dormi bine. Janet mi-a raspuns ca nu i se paruse un lucru important. Am inceput sedinta de hipnoterapie cu o regresie ( inapoi in amintirile clientei). In mod normal nu as fi facut asta, dar eram convins ca disfunctia ei sexuala isi are originile in trecut, si nu in prezent. I-am dat sugestia ca, in timp ce numar inapoi, de la varsta ei actuala, spre acel an din viata ei in care a aparut trauma, sa ridice degetul aratator de la mana dreapta.

Am inceput sa numar inapoi de la varsta de 35 de ani. Am trecut de primii 10 ani fara sa apara un semnal ideomotor. Cand am ajuns cu numaratoarea la 21 de ani, a ridicat degetul si a inceput sa planga in hohote. I-am spus ca se afla in siguranta si ca orice si-ar aminti nu ii va face rau. A reusit sa se linisteasca si in timp ce era inca in transa, am rugat-o sa-mi descrie acea experienta. Janet a inceput prin a spune ca se afla in dormitorul unei prietene. Holul nu era foarte bine luminat. Pe masura ce mergea, a simtit ca cineva o urmareste. Si foarte curand a fost inhatata pe la spate si fortata sa intre intr-o camera in care a fost agresata sexual.

A inceput sa tipe si sa planga din nou cand si-a amintit acest moment, si am finalizat transa, consoland-o apoi. Dupa cateva momente am rugat-o sa descrie agresiunea. A spus ca de – abia si-o poate aminti. Am cazut de acord sa ne intalnim in ziua urmatoare pentru a obtine mai multe informatii despre ceea ce s-a intamplat. Cand a sosit in urmatoarea zi, era vizibil speriata. Janet mi-a spus ca nu este sigura ca vrea sa retraiasca iar acea experienta. Intelegand acest lucru, am incercat o abordare hipnotica diferita. De aceasta data i-am cerut sa se vada ca fiind intr-o sala de cinematograf. Nu erau alti oameni acolo, era o vizionare privata. Filmul care rula era scenariul a ceea ce traise cu o zi inainte. Am subliniat faptul ca poate controla filmul, facandu-l sa se deruleze mai repede sau mai incet, si ca il poate opri oricand.

In timp ce rula filmul, i-am cerut sa-mi descrie ceea ce vede. Janet a spus aproape acelasi lucru ca si cu o zi inainte. Am rugat-o sa vizualizeze locatia filmului si sa ignore personajele. Descrierea locatiei a fost atat de clara incat mi-am putut-o imagina eu insumi. Am intrebat-o despre locatie pentru ca aveam o banuiala ca joaca un rol in disfunctia ei. Tot ceea ce a descris a prins viata cand a inceput sa descrie camera in care a avut loc agresiunea sexuala si ea a spus “Camera mea!!!”. Eram ingrijorat in legatura cu aceasta pentru ca, cu o zi inainte, imi spusese ca vizita o prietena in acea cladire si camera ei se afla in alta cladire. Am rugat-o sa descrie camera in care se afla. A povestit despre dezordinea de acolo, despre culoarea peretilor si posterele de pe pereti.

Dupa toate acestea, a iesit din transa si am vorbit despre cele descrise de ea. I-am spus lui Janet ca in timpul transei hipnotice a spus ca era vorba despre camera ei. Dar ea mi-a spus ca nu se afla in camera ei. Asa ca am rugat-o sa descrie camera in care locuia la universitate. Spre surprinderea mea, nu s-a potrivit cu descrierea pe care a facut-o in transa. Atunci am rugat-o sa-mi descrie dormitorul ei de acum. In timp ce il descria, a spus “Este albastru deschis…Nu, partenerul meu tocmai l-a redecorat in verde deschis”. Culoarea camerei pe care a descris-o ca cea in care a fost agresata fusese de asemenea verde deschis. Dupa mai multe intrebari am descoperit ca disfunctia sexuala a aparut la scurt timp dupa redecorarea dormitorului. Am rugat-o sa faca dragoste cu partenerul in alta incapere a casei pentru a vedea daca o poate face.

Doua zile mai tarziu m-a sunat si mi-a spus ca a incercat ceea ce i-am sugerat si ca totul a fost ca inainte de aparitia problemei. Amandoi am stabilit ca motivul disfunctiei sale a fost schimbarea culorii dormitorului. In acel moment partenerul lui Janet il redecora deja in alta culoare.

Cum puteti vedea din acest caz, Janet a avut o disfunctie sexuala adevarata. Oricum, ea a fost provocata de o cauza psihologica, si anume culoarea camerei. Nu toate cazurile de disfunctie sexuala psihologica sunt usor de rezolvat. De asemenea, nu toate disfunctiile sexuale sunt psihologice. Daca suferiti de o disfunctie sexuala intrebati medicul de familie care ar putea fi cauzele probabile. Daca cauza este psihologica, asigurati-va ca mergeti la consult la un psihoterapeut calificat. Atunci cand cautati un terapeut care sa va ajute pentru o disfunctie sexuala, asigurati-va ca terapeutul trateaza problema cu intelegere si compasiune. Amintiti-va, terapeutii sunt si ei oameni, si asa cum unii oameni nu se simt in largul lor sa discute asemenea probleme, unii terapeuti s-ar putea afla in aceeasi situatie.

Autor: Shaun Brookhouse, Ph.D, D.C.H, F.H.R.S.

Articol publicat pe site-ul: http://www.hypnogenesis.com

_________________________________________________________________________

Dr. Shaun Brookhouse este director la Brookhouse Hypnotherapy, un cabinet privat de psihoterapie din Manchester, Anglia, si co-fondator si director al Scolii Clinice de Formare si Cercetare Washington pentru Hipnoza Clinica si Avansata. Shaun este formator certificat in hipnoterapie si NLP.
Este de asemenea autorul cartii “Formarea Hipnoterapeutica in Marea Britanie: Investigarea Formarii in Hipnoza Clinica” (ISBN 1899836179). Cartea este in prezent editata pentru a include schimbarile survenite in aceasta profesie dupa 1998, precum si pentru adaugarea unui capitol despre profesiunea hipnoterapeutica americana . Pentru mai multe detalii legate de dr. Brookhouse puteti accesa pagina web: http://www.hypno-nlp.com/ e:mail DrB@hypno-nlp.com

Anunțuri

Meditatia in psihoterapie

foto-10

Este evident că liniştea interioară şi detaşarea mentală asupra problemelor de zi cu zi, obţinute prin meditaţie, nu poate avea decât un efect benefic asupra noastră. Dar acest fapt, oricât de evident ar fi pentru cel ce practică meditaţia, nu este suficient pentru a convinge şi demonstră că meditaţia poate fi un eficient instrument psihoterapeutic şi medicament pentru oameni. Efectele benefice nu au scăpat oamenilor de ştiinţă şi, de-a lungul timpului, aceştia au realizat numeroase studii clinice privind capacitatea meditaţiei de a ameliorare şi vindeca diverse maladii. Mai jos prezentam rezultatele acestor studii împreună cu lista efectelor clinice, ale acestei practici, atât la nivel psihic dar şi biologic:

1. Reducerea tensiunii psihice si anxietatii.

Cercetările au demonstrat că se produce o reducere masivă a anxietăţii la subiecţii care au practicat meditaţia transcendentală (Carrington, 1977).
Gluck (1973) a demonstrat experimental pe un grup de bolnavi psihici ca în urma practicării meditaţiei s-a putut realiza la pacienţi o reducere masivă a medicaţiei psihotrope (meditaţia a fost practicată timp de câteva săptămâni). La aceşti pacienţi au putut fi reduse şi sedativele, iar la unii pacienţi sedativele au putut fi chiar eliminate.

Efectul tranchilizant al meditaţiei diferă de cel al medicaţiei psihiatrice. În timp ce medicamentele produc o lentoare psihomotorie, ameţeala şi scăderea vigilentei, relaxarea produsă de meditaţie nu scade cu nimic acuitatea psihică, ba chiar la unii pacienţi o creşte (la unele grupe de meditanti a fost găsită o reducere a timpului de reacţie) (Appelle şi Oswald, 1974), cât şi o rezolvare mai corectă şi mai rapidă a sarcinilor perceptiv motrice (Rimol, 1978), comparativ cu grupele de control.

Deci, meditaţia se recomanda în cazurile de anxietate unde poate înlocui sau se poate adăuga tratamentului medicamentos.

foto-11

2. Ameliorarea simptomatologiei bolilor psihosomatice produse de stres.

Cercetările au pus în evidenţă îmbunătăţiri ale paternului respirator la pacienţi cu astm bronşic în urma practicării meditaţiei (Hons-Berger şi Wilson, 1973). De asemenea, în urma practicării meditaţiei s-a înregistrat o scădere a tensiunii arteriale la pacienţii hipertensivi, atât la cei trataţi, cât şi la cei netrataţi (Benson, 1977; Pate II, 1973; 1975-p. 19; 20).

S-a mai constatat, de asemenea:

  • Reducerea contracţiilor ventriculare premature la pacienţi cu cardiopatie ischemică (Bensen, Alexander şi Feldman, 1975).
  • Reducerea nivelului colesterolului în sânge (Cooper şi Aygen, 1979).

Patel şi North (1975) au realizat un studiu pe un lot de 34 de bolnavi hipertensivi diagnosticaţi. Lotul a fost împărţit în două subgrupe: o subgrupă a realizat tratament pe bază de tehnici de relaxare şi meditaţie, de 2 ori pe săptămână, timp de 6 săptămâni. Pacienţii subgrupei de control au fost instruiţi să stea culcaţi şi să se relaxeze cum cred ei. După încetarea tratamentului pacienţii au fost urmăriţi în continuare timp de 3 luni. Medicaţia a rămas constantă.
Rezultatele au arătat o scădere mică, dar semnificativă a tensiunii sistolice şi diasistolice la grupul martor şi o scădere mult mai mare a tensiunii arteriale la grupul de experiment. Diferenţele dintre cele două grupuri au fost semnificative pentru p < 0,005.
După 2 luni s-a constatat că nivelul tensiunii arteriale la grupul martor revine la valorile iniţiale (adică H.T.A.), în timp ce la grupul de experiment reducerile de tensiune obţinute se menţin. Tot Patell (1976 b) a obţinut după o practică de 6 săptămâni la 14 pacienţi hipertensivi o reducere a tensiunii medii sistolice de la 171 la 148mmHg şi a tensiunii medii diastolice de la 103 la 85 mm Hg. Nivelul mediu al colesterolului s-a redus de la 242 la 217 mm per ml (p< 0,001).

  • Ameliorarea insomniilor şi a tulburărilor de somn (Miskiman, 1978; Woolfolk, Carr-Kaffashan, Mc Nulty şi Lehrer, 1976).
  • O mai bună evoluţie la pacienţii logonevrotici (Mclntyre, Silverman şi Troter, 1974).
  • Unii autori citează chiar o mai bună evoluţie a bolnavilor psihici, bineînţeles fără abandonarea medicaţiei psihotrope.

3. Cresterea productivitatii psihice a pacientilor.

Meditaţia poate contribui la o creştere a eficienţei generale prin eliminarea risipei de energie, eliminare care se poate manifesta prin scăderea nevoii de somn în timpul zilei. Se constată, de asemenea, o mai bună stare fizică şi psihică, o creştere a fluentei ideative, a concentrării atenţiei cât şi o deblocare a disponibilităţilor creative ale subiectului.

4. Ameliorarea autoacceptarii.

Unul din efectele benefice ale meditaţiei este ameliorarea imaginii de sine şi a autoadaptării subiectului, acesta reducând semnificativ timpul pe care îl pierde pentru a se auto blama. Aceasta este probabil o consecinţă a generalizării atitudinii noncritice adoptate de pacient în timpul meditaţiei.

În acelaşi timp, mulţi meditanti devin mai toleranţi cu greşelile celor din jur, ceea ce contribuie la ameliorarea relaţiilor interpersonale.

5. Reducerea tendintei spre toxicomanie.

Lavely şi Jaffe (1974; 1975) au arătat că la persoanele care au practicat meditaţia un timp mai îndelungat (un an sau mai mult) se constată o scădere a consumului de droguri: marihuana, amfetamine, barbiturice şi substanţe psihedelice (L.S.D.). Oricum, la aceşti toxicomani consumul de droguri capăta un caracter discontinuu.
Aceeaşi descreştere a consumului de substanţă toxică se constată la fumători şi la cei care abuzează de alcool (Shafii, Lavely şi Jaffe, 1976).
Meditaţia este deci recomandabila mai ales în fazele incipiente ale toxicomaniei.

6. Ameliorarea dispozitiei afective.

Atât cercetările, cât şi studiile clinice au arătat că persoanele cu dispoziţie depresivă tind să-şi amelioreze starea în urma practicării meditaţiei (Carrington, Collings, Benson, Robinson, Wood, Lehrer, Woolfolk şi Cole, 1980). In cazul reacţiilor depresive acute, pacienţii nu răspund bine la meditaţie, ei neavând suficientă răbdare să o practice (Carrington şi Ephron, 1975).
Meditaţia este indicată în depresiile nevrotice de intensitate uşoară şi moderată.

7. Cresterea rezonantei emotionale.

Persoanele care practică meditaţia relatează adesea faptul că resimt emoţiile mai viu (plăcere, bucurie, dragoste, tristeţe, mânie). Adesea ei trăiesc emoţii care înainte le erau inaccesibile. Adesea se produc trăiri emoţionale chiar în timpul meditaţiei, acestea fiind asociate cu amintiri încărcate emoţional, în acest fel producându-se un fel de catharsis (descărcare) a pacientului (Carrington, 1977). Deci, putem indica meditaţia acolo unde subiectul prezintă o tocire afectivă şi o tendinţă la hiper intelectualizare.

8.  întarirea sentimentului identitatii personale.

Meditaţia pare să crească independenta psihică a persoanei. Persoanele care au un puternic sentiment al diferenţierii de ceilalţi, care se autoconduce din interior, îşi utilizează eul propriu ca sistem de referinţă pentru judecaţi şi decizii sunt denumite de psihologi persoane „independente de câmp”. Dimpotrivă, persoanele cu un sentiment mai redus al identităţii lor, separate de alţii, care se bazează mai mult pe sursele externe în definirea atitudinilor şi judecaţilor lor, sunt denumite „dependenţi de câmp”. Studiile au arătat că în urma practicării pe o perioadă mai îndelungata de timp a meditaţiei, subiecţii au manifestat tendinţa spre o mai mare independentă de câmp (Hines cât. de Carrington, 1977; Pelletier, 1978). Astfel de studii pledează pentru ideea că practicarea meditaţiei poate produce modificări fundamentale în modul în care individul îşi percepe eul propriu.
După o perioadă de practică, meditantii au afirmat că sunt mai conştienţi şi mai siguri de opiniile lor decât la începutul practicii, ei nemaiputând fi tot atât de uşor influenţaţi de alţii ca înainte. În acelaşi timp ei pot lua deciziile mai rapid, mai uşor şi mai eficient, îşi pot afirma mai ferm punctul de vedere şi pot lupta mai eficient pentru drepturile lor.

9. Scadera nervozitatii si irascibilitatii.

Scurt timp de la începerea practicii, persoanele care meditează devin mai puţin nervoase şi iritabile în relaţiile interpersonale (Carrington, 1980).
Au fost utilizate numeroase încercări pentru a identifica acele trăsături de personalitate caracteristice ale persoanelor care răspund bine la meditaţie. Majoritatea studiilor de acest gen au utilizat populaţii de normali (fără tulburări psihopatologice manifeste), deşi criteriile eficienţei practicării meditaţiei au avut în vedere aspecte clinice (ameliorarea dispoziţiei, eficienţei comportamentului). Beiman, Johnson, Puente, Majestic şi Graham (1980) au constatat că cu cât subiectul are sediul autocontrolului situat mai în interior cu atât se obţine o reducere mai însemnata a anxietăţii în urma practicării meditaţiei (anxietatea a fost măsurată cu un inventar de anxietate: Fear Survey Schedule). Smith (1978) a constatat că reducerea anxietăţii în urma practicării meditaţiei corelează moderat cu doi factori din cadrul testului de personalitate Cattell 16 PF: introversie (preocupare pentru ideile şi trăirile emoţionale interioare) şi schizotimie (orientare neabătută spre scop, retragere în sine, platitudine emoţională şi răceala afectivă), în acelaşi timp Carrington (1980) studiind stresul ocupaţional într-o mare corporaţie, nu a găsit corelaţii semnificative între factorii de personalitate măsuraţi cu ajutorul testului Cattell 16 PF şi reducerea simptomatologiei măsurată cu ajutorul unei liste de simptome (Revised 90 – item Symptom Checklist – SCL – 90 – R), aplicată în urma practicării meditaţiei.

Schwartz, Davidson şi Goleman (1978) raportează, pe baza unor date experimentale, ca meditaţia ar produce o mai amplă scădere a simptomelor cognitive ale anxietăţii decât exerciţiile fizice, care tind să reducă mai mult aspectele somatice ale anxietăţii. Pe baza ipotezei lansate de Davidson-Schwartz, unii clinicieni tind să recomande meditaţia mai ales pacienţilor ale căror simptome se referă la aspecte cognitive ale anxietăţii şi metode orientate mai mult fiziologic (ca de pildă, relaxarea progresivă a lui Jacobson, antrenamentul autogen al lui Schultz) acelor pacienţi care manifestă mai mult simptome somatice ale anxietăţii (palpitaţii, senzaţii de sufocare etc). Făcând o sinteză a studiilor experimentale şi clinice Carrington (1984) recomandă practicarea meditaţiei în următoarele situaţii:Stări de anxietate şi supraîncordare emoţională.

  •     Tulburări neurovegetative.
  •     Stări de surmenaj (oboseala cronică).
  •     Insomnie sau hipersomnie.
  •     Abuz de alcool sau tutun.
  •     Tendinţa exagerată spre autoacuzare.
  •     Depresii nevrotice subacute.
  •     Irascibilitate, rezistenta la frustraţie.
  •     Tendinţa exagerată la supunere, dificultăţi de autoafirmare.
  •     Reacţii psihopatologice la doliu; anxietate de separare.
  •     Blocarea productivităţi psihice şi creativităţii.
  •     O trăire inadecvată pe plan afectiv.
  •     Situaţia în care este nevoie să se lichideze dependenta pacientului de psihoterapeut (transferul) şi să se accentueze autonomia pacientului (mai ales în fazele terminale ale unei psihoterapii).

În recomandarea practicării unei tehnici meditative trebuie să avem în vedere şi următoarele aspecte:

a. Gradul de autodisciplina a pacientului

Meditaţia presupune un grad mai redus de autodisciplina decât alte modalităţi de control a stresului. Tehnica poate fi învăţată într-o singură şedinţă, şi nu solicită pacientul să memoreze şi să practice anumite procedee ce presupun mai multe etape. Tehnică nu presupune nici măcar efortul de a vizualiza anumite grupe de muşchi care se relaxează sau construirea unor reprezentări mentale care să inducă calmul. Meditaţia este o tehnică de autoreglare a stărilor psihice aproape automată şi din acest motiv ea este utilă pentru acei pacienţi care nu sunt dispuşi să acorde mult timp şi energie pentru autoperfecţionare sau atunci când avem nevoie de rezultate rapide.

b. Proprietatile de autoîntarire ale meditatiei.

Pentru mulţi pacienţi starea de pace şi destindere pe care ne-o da meditaţia este trăită ca un fel de evadare din grijile zilnice. Această proprietate de a asigura o autoîntarire face ca meditaţia să fie atrăgătoare pentru mulţi subiecţi. Din acest motiv practicarea meditaţiei poate fi recomandata acelor subiecţi la care motivaţia de a învăţa o strategie de luptă împotriva stresului nu e foarte puternică.

c.  Contraindicatii pentru pacientii cu o nevoie exagerata de autocontrol.

Pacienţii care se tem de pierderea controlului asupra lor înşile pot identifica meditaţia cu hipnoza şi pot avea rezerve în învăţarea tehnicii. Chiar dacă aceştia îşi însuşesc tehnică, ei o pot percepe ca pe o corvoadă, ca pe o reducere a dominantei sau ca pe o ameninţare la nevoia lor de a-i manipula pe ceilalţi. Aceştia au tendinţa de a abandona practică sau de a exersa în mod discontinuu. Astfel de subiecţi au nevoie de o tehnică mai obiectivă pe care să o poată controla mai bine printr-un efort conştient.

Una din problemele pe care le pune practicarea meditaţiei este posibilitatea descărcării masive a stresului acumulat. La unii dintre proaspeţii practicanţi ai meditaţiei pot să se actualizeze la un moment dat simptome psihice şi somatice legate de stres. Aceste simptome au un caracter temporar şi sunt rezultatul descărcării unor tensiuni non-verbale acumulate (Carrington, 1977; 1978). Apariţia acestor simptome poate fi utilă din punct de vedere terapeutic atunci când terapeutul ştie cum s-o manevreze în mod corect. Cu toate acestea o descărcare prea violentă a tensiunilor, mai ales la începutul practicării meditaţiei, poate uneori descuraja practicantul, unii subiecţi ajungând până la abandonarea practicii.

O altă problemă care se pune tine de faptul că modificările rapide în sfera comportamentului subiectului pot intra în contradicţie cu stilul său obişnuit de viaţa cât şi cu mecanismele sale de apărare ale Eu-lui.

Lată câteva din modurile în care modificările comportamentale produse la meditaţie pot altera stilul patologic de viaţă al pacientului:

Meditaţia poate dezvolta la subiect o formă de autoafirmare care poate intra în contradicţie cu soluţia nevrotică de a adopta un comportament şters.
În aceste cazuri terapeutul trebuie să încerce să altereze acest model de comportament şters, estompat, înainte ca meditaţia să devină la pacient un mod de viaţă.

Meditaţia tinde să producă la pacient sentimente de bine şi optimism, sentimente ce pot ameninţa jucarea rolului de persoana depresivă, rol care fi serveşte pacientului pentru echilibrul sau psihic de tip patologic.
Sentimentele agreabile ce însoţesc meditaţia pot produce anxietate. De pildă, persoanele care au sentimente de culpabilitate datorită masturbării pot identifica masturbarea (o experienţă în care cineva se afla singur şi îşi produce o plăcere) cu meditaţia, caracterizând-o în mod inconştient ca pe o activitate interzisă.

Meditaţia poate conduce la un stil de viaţă relaxat şi pacificat, care ameninţa să altereze stilul vechi de viaţă care este tensional şi care este utilizat în mod nevrotic ca o modalitate de apărare sau în slujba nevoii de putere, performanta său control asupra evenimentelor. Pacienţii care presimt ce se poate întâmpla, pot refuza să practice meditaţia sau dacă o încep, ei o practică discontinuu până când respectivele probleme de personalitate nu sunt rezolvate.

Pacientul poate dezvolta uneori şi reacţii negative faţă de procesul meditaţiei sau faţă de obiectul meditaţiei (mantra). Acest lucru se poate întâmpla pentru că mulţi pacienţi considera meditaţia ca pe ceva magic. Atunci când ei sunt forţaţi să recunoască faptul că tehnica variază ca eficienţa în funcţie de factorii externi sau în funcţie de propria lor dispoziţie sau stare de sănătate, ei devin nemulţumiţi sau tind să abandoneze practică dacă psihoterapeutul nu-i ajuta să-şi modifice expectaţiile iraţionale.
Din fericire astfel de probleme nu apar decât la relativ puţini meditanti.

Pentru a ilustra modul de aplicare al meditaţiei în psihoterapie prezentăm un caz descris de Patrie ia Carrington (1984). Meditaţia clinică a fost recomandata unei femei între două vârste pentru durerile de cap care s-au dovedit rezistente la orice tratament. Celelalte simptome psihosomatice pe care le prezenta pacientă (ulcer gastric şi colita) au putut fi tratate cu succes de către medic.

După ce a început practica meditaţiei, simptomul (cefaleea) s-a accentuat pentru aproximativ o săptămână şi apoi a dispărut brusc. Pacienta nu a mai avut dureri de cap timp de 4 luni ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. În acelaşi timp pacienta a observat la ea nişte modificări de personalitate, pe care le-a atribuit meditaţiei şi care au pus-o pe gânduri. Ea a încetat să mai joace rolul de martira şi de sacrificată a familiei, începând să-şi afirme cu fermitate drepturile. Deşi ea părea eficienta în acest nou rol (fiii ei adolescenţi au început s-o respecte mai mult şi să facă mai puţine comentarii ironice la adresa ei), unii membrii ai familiei au comentat faptul că ea a încetat să mai fie persoană drăguţă care fusese până atunci. Pacienta s-a plâns de faptul că meditaţia a făcut-o să devină o persoană detestată, în acelaşi timp, pacienta a încetat să mai vorbească în mod compulsiv şi fără rost, lucru comentat favorabil de alţii, dar acompaniat în acelaşi timp de sentimentul de stânjeneala pe care-l simţea în societate, sentiment ce era mascat de trăncăneala ei compulsiva. Incapabilă să integreze noile schimbări în sfera personalităţii, pacienta a abandonat practica meditaţiei, deşi i-au reapărut durerile de cap. In acest punct terapeutul a sondat mai în profunzime problemele pacientei ajungând la concluzia că sursa primară a simptomelor acesteia era competiţia cu sora ei, pe care părinţii o considerau un copil model, în timp ce pacienta era tratată ca un copil rău, care crea numai probleme. În adolescenţă pacienta a dezvoltat dorinţa compulsiva de a deveni mai „sfânta” decât sora ei, chiar dacă aceasta însemna sacrificarea tuturor dorinţelor şi nevoilor sale în favoarea celorlalţi. Chiar şi simplă practica agreabilă a meditaţiei îi părea pacientei ca un act egoist care îi strică imaginea de persoană care se sacrifica.

După clarificarea acestor probleme cu terapeutul şi şedinţe de role-playing în care pacienta a practicat forme pozitive de comportament autoafirmativ, pacienta a acceptat să reia practica zilnică a meditaţiei. Curând ea a descoperit că procesul meditativ o împinge către o autoafirmare mai rapidă decât o poate suporta, in această situaţie terapeutul i-a recomandat să mediteze o dată pe săptămână, înaintea fiecărei şedinţe de psihoterapie, terapeutul oferindu-i un suport tacit pentru tendinţa spre independenta şi autoafirmare şi servindu-i de model pentru integrarea meditaţiei în viaţa curentă. Pacienta aprecia şedinţele de meditaţie realizate cu terapeutul ca fiind relaxante, plăcute şi constructive.

Discuţiile terapeutice au avut ca obiectiv analizarea sentimentelor de culpabilitate pe care Ie-a dezvoltat pacienta în urma practicării meditaţiei.

În urma acestei abordări durerile de cap au dispărut din nou şi pacientei i-au reapărut modificările de personalitate care apăruseră în urma practicării zilnice a meditaţiei. Printre acestea s-a numărat şi reîmprospătarea vieţii imaginative care suferise o sărăcire la pacienta în ultimul timp.

sursa: literatura de specialitate

Anxietatea generalizata

Ce este anxietatea generalizata?

Anxietatea generalizata este o teama permanenta si excesiva legata de viitor, de consecintele unor activitati, de lucrurile marunte de zi cu zi.

Simptomele anxietatii generalizate

Individul este constant cuprins de anxietate si preocupare în legatura cu anumite evenimente sau activitati, cum ar fi performanta la scoala sau la serviciu. Aceasta preocupare nu poate fi controlata si este resimtita la o intensitate si durata total disproportionate cu probabilitatea evenimentului. Persoanei îi este dificil sa îndeparteze gândurile care îi provoaca neliniste. Individul cu anxietate generalizata este mereu îngrijorat de aspecte ale vietii de zi cu zi, cum ar fi responsabilitatile serviciului, sanatatea membrilor familiei, nefericirea copiilor, reparatiile masinii, întârzierea la întâlniri, etc.

Toate aceste preocupari îl fac sa oboseasca repede în activitatile zilnice si sa nu se poata concentra decât cu dificultate. Îi afecteaza somnul prin faptul ca fie nu reuseste sa adoarma, fie are un somn agitat. Este mereu tensionat si iritabil.

Cauzele posibile:

Cauzele acestei tulburari nu au fost înca lamurite, dar în general se considera ca implica o interactiune între personalitate, gene si experientele traite.

Terapie:

Evolutia este cronica, dar fluctuanta si adesea se înrautateste în cursul perioadelor de stres. De aceea este bine sa se urmeze un tratament medicamentos care consta  în benzodiazepine si antidepresive

Disfunctiile sexuale

Unhappy_Couples

Disfunctii sexuale masculine

Disfunctia erectila

Disfunctia erectila, cunoscuta in mod frecvent sub denumirea de impotenta, reprezinta incapacitatea persistenta sau recurenta de a atinge sau de a mentine o erectie suficient timp pentru a finaliza actul sexual sau o alta activitate sexuala aleasa.

Cat de raspandita este disfunctia erectila?
Aceasta este o problema comuna care afecteaza cel putin unul din zece barbati. Din pacate, numai 10% dintre cei afectati primesc tratament. Numarul de barbati care sufera de o disfunctie erectila poate creste odata cu varsta.

Cauzele disfunctiei erectile:
Cauze psihologice:

Putini barbati trec prin viata fara sa sufere esecuri ocazionale de a atinge sau de a mentine o erectie. Aceasta se intampla de obicei din cauza stresului, oboselii, anxietatii sau a consumului excesiv de alcool. Acest lucru nu este deloc ingrijorator, putandu-se intampla oricui cel putin o data in viata, daca intra sub incidenta cauzelor enumerate anterior. Totusi, impactul psihologic al experientei  poate fi unul izolat la experienta avuta sau generalizand, punanu-si amprenta asupra vietii sexual , din cauza “temerii de esec” (anxietatea de performanta).  Barbatul devine atat de preocupat de esecul erectil anterior incat ajunge sa devina incapabil sa se bucure de senzatiile de excitatie asociate cu stimularea sexuala. Aceasta (lipsa de satisfactie, entuziasm, dorinta) la randul sau face sa scada excitatia sexuala, impiedicand astfel aparitia erectiei.

Disfunctia erectila cu un debut brusc la barbatii care pot avea erectii in anumite circumstante (context, cadru, partenera) dar nu si in altele, sugereaza o cauza psihologica. Uneori, factorul declansator poate fi usor de identificat sub forma unui dezacord puternic cu partenerul, a faptului ca a fost intrerupt in timpul actului sexual, sau a ingrijorarii excesive la locul de munca.

Cauzele psihologice ale disfunctiei erectile includ:

* Stres si anxietate la serviciu sau acasa
* Conflicte conjugale si insatisfactii (care pot aparea de asemenea si cu ejaculare prematura)
* Depresie
* Plictiseala sexuala
* Orientari sexuale nesolutionate

Pana acum aproximativ 20 de ani, disfunctia erectila era considerata a fi provocata aproape in intregime de factori psihologici dar acum se cunoaste faptul ca afectiunile fizice sunt la aproape 75% dintre barbatii suferinzi. Totusi, majoritatea barbatilor cu disfunctii erectile sunt afectati de o combinatie de cauze psihologice si fizice.

Cauze fizice
Barbatii a caror disfunctie erectila este de natura fizica traiesc adesea un debut gradat al esecurilor erectile care tind sa apara in toate activitatile sexuale.
Cauzele fizice ale disfunctiilor erectile includ:
* Flux sanguin deficitar spre penis, de exemplu, ca rezultat al arterelor blocate
* Drenare excesiva a sangelui din penis (“scurgere venoasa”)
* Avarie sau boli care afecteaza nervii care merg spre sau dinspre penis
* Anormalitati hormonale
* Efecte secundare ale medicamentelor prescrise
* Alcoolism sau abuz de medicamente
* Diabet
* Fumat excesiv
* Valori inalte ale colesterolului
* Boli care afecteaza tesutul erectil al penisului
* Boli neurologice, atacuri
* Boli cronice grave cum ar fi insuficientele renale sau hepatice

Ce ar trebui sa faca un barbat daca dezvolta o disfunctie erectila? Intr-o prima instanta, barbatul cu disfunctie erectile se impune sa consulte medicul specialist pentru a identifica sau elimina cauzele de ordin anatomo-fiziologic sau medicul de familie in cazul in care persoana respectiva se afla sub tratament cu anumite substante medicamentoase sau se stie suferind de afectiuni cronice. Eliminandu-se ipoteza unei  cauzalitati fizice, se pot investiga implicatiile psihologice ale simptomului.

Ce tratamente sunt disponibile pentru disfunctia erectila?
Din perspectiva medicala:
Tratamente medicamentoase orale : Exista in mod curent patru medicamente administrabile oral autorizate pentru tratamentul disfunctiei erectile. Trei dintre aceste tablete sunt luate cu 30 minute pana la o ora inainte de activitatea sexuala si au o eficienta diferita ca timp. Celalalt este administrat sublingual (sub limba) cu 20 minute inainte de activitatea sexuala. Toate cele patru medicamente sunt eficiente si nu cauzeaza o erectie decat daca barbatul este stimulat sexual.

Terapia intrauretrala : Aceasta este o forma eficienta de tratament fara ace. O granula mica de medicament este introdusa in uretra (tubul prin care trece urina) utilizand un aplicator disponibil special. Medicamentul este apoi absorbit prin peretele uretrei si trece in tesutul erectil provocând o erectie in 5 sau 10 minute.

Terapie de injectare intracavernoasa: Aceasta este o forma de tratament foarte eficienta. Pacientul (sau partenera) este invatat sa injecteze medicamentul direct in corpul cavernos al penisului atunci cand doreste o erectie. Erectia survine adesea in urmatoarele 15 minute dupa injectie. Procedura este usor de invatat. Sunt disponibile câteva produse diferite.

Dispozitive cu vacuum: Sunt disponibile cateva modele diferite de dispozitive de constrictie. In esenta, dispozitivul consta dintr-un cilindru de plastic conectat la o pompa, care poate fi actionata manual sau cu baterii si unul sau mai multe inele de tensiune. Penisul este introdus in cilindru si activarea pompei reduce aerul din interiorul cilindrului creand vacuumul. Aceasta procedura are ca rezultat atragerea sangelui inspre penis, care se mareste imediat intr-un mod similar unei erectii naturale. Odata ce s-a produs o erectie adecvata, o banda de tensiune este plasata la baza penisului pentru a mentine erectia. Vacuumul din cilindru este apoi eliberat si cilindrul este indepartat de pe penis. Este important ca inelul de tensionare sa fie de asemeni indepartat dupa 30 minute.

Tratament hormonal: Numai un numar mic de cazuri de disfunctie erectila este cauzat de anormalitati hormonale. Cea mai frecventa dereglare hormonala este un nivel redus de testosteron (hormon sexual masculin) care poate fi restabilit printr-o inlocuire adecvata a testosteronului. Nu este recomandat sa luati preparate cu testosteron decât daca investigatiile de laborator confirma deficienta.

Proteze de penis : In mod esential, acestea sunt proteze introduse chirurgical in penis. Exista doua tipuri principale: tije semi-rigide care mentin penisul intr-o stare de rigiditate tot timpul dar care ii permit sa se curbeze atunci când nu mai este nevoie de o erectie. Cel de-al doilea tip este mai sofisticat si implica inserarea unui dispozitiv hidraulic care cauzeaza rigidizarea penisului la activarea unei pompe (implantata in scrot). Deoarece implantarea protezei peniene cauzeaza distrugerea ireversibila a tesutului erectil, aceasta nu ar trebui luata in considerare decât daca s-au epuizat celelalte forme de tratament.

Tratamente chirurgicale: Putinele cazuri de disfunctie erectila care sunt cauzate de anormalitati in fluxul sangvin inspre si dinspre penis pot fi tratate chirurgical.

Din perspectiva psihoterapeutica:
Din ce in ce mai des  este recunoscut impactul pozitiv al psihoterapiei asupra bunului mers a oricarui demers terapeutic intreprins, fie el medicamentos, chirurgical sau homeopat. Si asta pentru ca in general prin psihoterapie se intelege o “terapie a sufletului “ prin care devenim mai deschisi, optimisti, increzatori, pozitivi vis a vis de viata noastra si ceea ce ni se intampla. Pe langa deschidere catre schimbare, devenim constienti de potentialul de care dispunem sub aspectul resurselor si a folosirii acestora in scop curativ.
Forme de psihoterapie: hipnoza, terapie de cuplu, psihoterapie rational-emotiva, terapie sistemica etc.