Ce este Hipnoterapia Ericksoniana?

   Hypnotism ConceptCând auzi cuvântul hipnoza ai putea avea tendinţa să te gândeşti la forma tradiţionala de hipnoză, unde sugestii puternice şi autoritare sunt implantate în mintea subiectului, cum ar fi: „eşti pe cale de a adormi”, „pleoapele tale sunt din ce în ce mai grele”, „vei renunţa la fumat” şi aşa mai departe.

Dar, în realitate, transă hipnotică o trăim, sub diverse forme, în viaţa de zi cu zi. Uneori aceasta este recunoscută şi utilizată (ritualuri hipno terapeutice, dans, etc), dar de cele mai multe ori trece neobservată (stări de somnolenţa, reverie, temeri iraţionale etc). De fapt, ca psihoterapeut, eu cred că oamenii îşi petrec cea mai mare parte a timpului într-o transă sau alta, iar munca mea este, în general, nu să-i hipnotizez ci să-i de-hipnotizez. Adevăraţii hipnotizatori în lumea asta sunt învăţătorii, liderii religioşi şi chiar agenţii de publicitate. Dar, cei mai puternici hipnotizatori din viaţa fiecăruia sunt proprii părinţii.

Voi detalia acest aspect imediat. Dar permiteţi-mi să spun câteva cuvinte despre hipnoza, deoarece există mai multe forme de hipnoză, iar concepţiile greşite despre hipnoza sunt chiar şi mai multe.

Hipnoterapia este pur şi simplu utilizarea transei în scopuri terapeutice. Hipnoterapia Tradiţională foloseşte un limbaj de comandă la fel ca în exemplul dat mai sus, numit sugestie directă. Uneori această metodă funcţionează, dar nu pentru oricine. Unii oameni rezista acestor sugestii, poate şi pentru că ei resping autoritatea şi sunt, uneori, etichetaţi drept „rezistenţi”, sau chiar mai rău, „nehipnotizabili, ” de către hipnotizatorul tradiţional.

Dar nu toţi hipnotizatorii cred în sugestii directe. De fapt, hipnoterapia ericksoniana foloseşte în special de ceea ce se numeşte sugestia indirectă. Este mult mai greu de rezistat în fata sugestiilor indirecte, deoarece acestea, de cele mai multe ori, nu sunt recunoscute ca sugestii de mintea conştientă. Foarte des ele se ascund sub forma unor povestiri sau metafore. Un exemplu de sugestie indirectă: „Poate că ochii tăi se vor simţi din ce în ce mai obosiţi când asculţi această poveste, şi-ţi vei dori să îi închizi, pentru că oamenii simt să o facă. Doar ştii asta. Experimenteaza un plăcut şi adânc sentiment de confort şi permite ochilor tăi să se închidă, şi ei se vor relaxa profund.” Toate aceste lucruri ar fi spuse în aşa fel încât să marcăm cuvintele şi fraze cheie cu schimbări subtile în tonul vocii. Persoană, inconştientă de aceste detalii, va răspunde la aceste comenzi.

Gândiţi-vă la următorul scenariu: Un copil de 4-5 ani se străduieşte să aducă un pahar cu lapte la o masă. Mama îl avertizează cu o voce aspră, ” Nu vărsa laptele pe jos!”. Copilul se uită în sus la mama sa, se împiedică un pic, scapă paharul din mâini şi tot laptele se împrăştie pe jos. Mama furioasă ţipă: „Ţi-am spus să nu verşi laptele! Eşti atât de neîndemânatic. Nu vei învăţa niciodată!”

Involuntar, aşa cum şi este, acest scenariu, este un exemplu de hipnoză cu inducţie, sugestie şi sugestie posthipnotică. Puternică şi autoritară voce a mamei a indus copilului, o stare alterată de conştiinţă (transa), prin utilizarea sugestiei indirecte ” Nu vărsa laptele pe jos!” şi a emis o sugestie directă, posthipnotică; „Eşti atât de neîndemânatic. Nu vei învăţa niciodată!”.
Este sugestie posthipnotioca deoarece copilul acceptând prima sugestie, şi el o va face, se va vedea pe sine ca fiind neîndemânatic. Această sugestie posthipnotică, data de părinte, se poate transforma într-o direcţie în viitor, sabotând succesul copilului.

Ar fi foarte bine dacă am înţelegem că, într-un sens, suntem cu toţii hipnotizatori, şi că dacă suntem părinţi, avem în grija noastră subiecţi foarte sugestibili asupra cărora limbajul nostru poate avea efecte foarte mari. Trebuie să învăţăm să oferim copiilor noştrii sugestii pozitive.

Hai să explorăm modul în care mama putea să manipuleze într-un mod corect situaţia. Înainte de toate acolo este o sugestie directivă confuză ” Nu vărsa laptele pe jos!”. Ce o face confuză? Pentru că mintea umană nu ştie cum să proceseze negaţia. Daţi-mi voie să vă ilustrez făcând împreună un experiment. În următoarele 15 secunde nu vă gândiţi la propria respiraţie. Nu vă gândiţi dacă respiraţi în partea de sus a pieptului său mai mult abdominal, dacă aveţi o respiraţie profundă sau una superficială. Pur şi simplu nu vă gândit la ea deloc.

Acum fiţi cinstiţi,. Câţi dintre voi v-aţi gândit la propria respiraţie chiar şi pentru o clipă? Doar am spus, în mod special să nu o faceţi! Ca să nu te poţi gândi la ceva, mintea ta mai întâi îşi reprezintă acel ceva, iar apoi încearcă cumva să şteargă imaginea creată. Dacă aţi reuşit în acest experiment a fost pentru că, probabil, aţi fost capabili să direcţionaţi mintea către altceva în schimb.

73457673567Să ne întoarcem la scenariul nostru părinte-copil. Un mod prin care mama ar fi putut stabiliza succesul copilului ar fi fost următoarea sugestie:”este foarte bine puiule, menţineţi echilibrul” sau „este foarte bine, fii atent”, şi orice altă combinaţie de cuvinte cu conotaţie pozitivă. Şansele ari fi fost mari ca micuţul să ducă paharul întreg la masă. Dacă, din cine ştie ce motiv, copilul ar vărsa laptele. Părintele ar putea spune: „hmm, cred că data viitoare nu ar mai trebui să umplem tot paharul, nu-i aşa? Am învăţat ceva cu ocazia asta, nu-i aşa?”

Milton H. Erickson, este considerat a fi părintele hipnoterapiei moderne. Terapia dezvoltată de el, numită hipnoză ericksoniana, este una din terapiile cu cea mai rapidă creştere şi influenţa în prezent. Metodele sale au inspirat terapiile strategice de scurtă durată, renaşterea imageriei ghidate, şi a influenţat Programarea Neurolingvistica (NLP), pentru a numi doar câteva. John Bradshaw îl numea „cel mai mare terapeut care a trăit vreodată”.

Cu ce vine nou Hipnoterapia Ericksoniana faţă de alte forme mai tradiţionale de hipnoză? Poate că cel mai bun mod de a obţine o perspectivă corectă la această întrebare este să urmăm poveştile utilizate de Erickson, începând cu dramatică poveste de viaţă a lui Erickson. O poveste de curaj şi determinare şi care, pentru mine, este o confirmare a credinţei că nu există coincidenţe. Totul se întâmplă pentru un motiv, şi are beneficii.

Erickson s-a născut într-un ţinut rural, agricol, în anul 1902. Educaţia pe care au primit-o el, fraţii şi surorile lui a fost una de bază, iar asta a făcut ca nimeni nu a observat că tânărul Milton se confrunta cu lumea, într-un mod destul de unic: el nu diferenţia culorile, nu sesiză tonurile şi era şi un pic dislexic. Aceste anomalii legate de percepţie l-au condus pe Erickson pe un drum mai puţin bătut, dar asta s-a întâmplat, cu adevărat, abia în anii adolescentei când viaţa lui a luat o întorsătură, un viraj, care a afectat destinul sau şi evoluţia hipnoterapiei aşa cum o ştim.

În vara anului 1919, la vârsta de 17 ani, el a fost lovit de primul atac de poliomielita (cel de-al doilea va veni la vârsta de 51 de ani). A fost o infecţie extrem de severă. Nu se aştepta să supravieţuiască. Iar părinţii lui spuneau că va muri în dimineaţa următoare. A intrat în comă, iar când şi-a revenit, trei zile mai târziu, a realizat că este complet paralizat. Era incapabil să se mişte, cu excepţia ochilor, şi abia putea să vorbească. Deoarece nu existau facilităţi de reabilitare în comunitatea lor, nimeni nu-şi imagina că s-ar putea recupera.

Milton şi-a păstrat mintea activă jucând diverse jocuri mentale cu el însuşi. El a observat şi a învăţat diferenţa dintre semnalele verbale şi cele nonverbale date de familia lui. A observat că uneori oamenii spun „NU” cu gura lor, în timp ce corpul lor spune un foarte clar „DA”.

El a fost lăsat stând pe un scaun, undeva în mijlocul camerei, privind lung către fereastră, dorind să fie cât mai aproape de ea, să vadă ce se întâmplă afară. În timp ce stătea acolo, aparent imobil, imaginându-şi, şi dorind intens să fie afară, să se joace, scaunul a început să se tremure uşor. Acest lucru l-a entuziasmat foarte tare şi a încercat să facă din nou acest lucru. Şi-a dat, de data asta, comenzi directe,: „mişc picioarele! Mişc scaunul!”. Nu s-a întâmplat nimic. În cele din urmă a renunţat şi s-a cufundat iar în visele sale, şi încă o dată şi-a imaginat că se joacă afară. Din nou scaunul a început să tremure. A fost sugestia indirectă, imagistica vie ce produce un răspuns. Folosind această descoperire, în următorii doi ani, Milton însuşi a învăţat să meargă din nou, observând-o îndeaproape pe sora lui care abia atunci învaţă şi ea să meargă. Aceste evenimente l-au făcut pe Milton Erickson să descopere modul în care fiinţele umane comunica şi modul în care funcţionează mintea inconştienta. Astfel, s-a născut unul dintre elementele distinctive ale hipnoterapiei, sugestia indirectă.

Erickson a spus că „fiecare este la fel de unic ca propria amprentă a degetului mare”. De aceea, în practică sa, a adaptat fiecare inducţie nevoilor şi prejudecăţile perceptive specifice fiecărui client al său. A crezut în înţelepciunea minţii inconştiente şi în teoria că oamenii au toate resursele pentru a face schimbări în interiorul lor. El considera că scopul terapeutului este de a ajuta clientul să restabilească legătura cu propriile resurse interioare şi de a dezvolta un raport între mintea conştientă şi mintea inconştienta.

Pentru a ilustra aceste idei de terapie centrată pe client, Erickson a spus o poveste semnificativă din viaţa lui la o întâlnire a psihiatrilor.

87546784786Este vorbă o poveste legată de plimbarea pe care Erickson a făcut-o împreună cu prietenii săi la câteva mile depărtare de casă sa. În acea vreme oamenii nu prea călătoreau foarte departe de locuinţele lor, iar zona în care ajunseseră nu le era familiară. Copiii au mers pe un drum de ţară, iar pe lângă ei a trecut un cal care în mod evident îşi aruncase călăreţul. Erickson împreună cu prietenii săi au mânat calul într-o ogradă, și când l-au adus în curte, au prins calul şi l-au liniştit. Erickson a spus, “Am să duc acest cal înapoi acasă, înapoi la stăpânul său”. Prietenii săi au răspuns: “Dar nici măcar nu ştim al cui este calul. Cum ai să faci asta?” Erickson a răspuns:” Nicio problemă.” A sărit în spatele calului, i-a spus calului să pornească, iar calul a ieşit din ogradă şi a apucat-o la dreapta. Erickson i-a dat pinteni calului în josul drumului. Aşa cum mergeau ei în josul drumului, când şi când calul încerca să se abată de la drum pentru a mânca fie buruieni fie fân. Erickson doar îl aducea înapoi pe drum şi îl îndemna mai departe. Câteva mile mai în josul drumului, calul s-a răsucit şi a intrat într-o altă ogradă. Stăpânul a auzit agitaţia, a ieşit afară şi a exclamat: “Acesta este calul meu. Cum aţi ştiut să-mi aduceţi calul acasă? Nu vă cunosc. Nu aţi ştiut că acesta este calul meu.” Erickson i-a răspuns:” Aveţi dreptate, nu am ştiut unde să aduc calul, dar calul cunoştea drumul. Tot ce am făcut a fost să-l fac să-şi urmeze drumul şi să-l îndrum să meargă mai departe.”

După care, Erickson a încheiat spunând: “Cred că aceasta este metoda de a face psihoterapie”.

De multe ori, Erickson nu a folosit inducerea transei într-un mod formal. În schimb a spus poveşti care au avut o semnificaţie mai profundă. Uneori semnificaţia era clară, dar de cele mai multe ori nu era. Cel puţin nu pentru mintea conştientă a persoanei. De exemplu un băiat de 12 ani a fost adus pentru că Erickson să-l trateze de enurezis. Erickson a îndepărtat părinţii şi a început să-i vorbească băiatului despre alte subiecte, evitând total o discuţie directă despre enurezis. Astfel a aflat că băiatul juca baseball iar fratele lui fotbal. Erickson a elaborat o descriere cu privire la coordonarea musculară foarte fină pe care trebuie să o aibă un jucător de baseball în comparaţie cu cel de fotbal. Erickson i-a explicat în detaliu toate ajustările musculare fine pe care corpul le face automat cu scopul de a prinde mingea. I-a explicat cum mănuşa trebuie deschisă doar la momentul potrivit. De asemenea i-a spus că acelaşi fin control muscular este nevoie când se transferă mingea dintr-o mână în alta. Apoi când arunca mingea în afara terenului ea se duce cu o viteză mult prea mare şi nu ajunge unde ar trebui să ajungă. Sau dacă da drumul mingi prea târziu nu se ajunge la rezultatul dorit şi ajungem la frustrare.
Erickson i-a explicat că mingea trebuie eliberată doar la momentul potrivit pentru a ajunge acolo unde doreşte, iar asta îi aduce succesul în baseball.
Terapia cu acest băiat a durat doar 4 şedinţe incluzând tot felul de discuţii despre alte sporturi, dar despre enurezis nu au discutat niciodată iar hipnoza formală nu a fost aplicată. Enurezisul a dispărut curând după acest tratament.

63566556La ce te-ai putea aştepta dacă te-ai hotăra astăzi să mergi la un terapeut ericksonian? Este foarte greu de spus. Erickson îşi trata fiecare pacient într-un mod foarte individual, de aceea exista foarte multe abordări ale celor care i-au continuat munca.

Este o glumă care suna cam aşa:
Întrebare: – De câţi hipnoterapeuţi ericksonieni este nevoie pentru a schima un bec?
Răspuns: – De 17, unul pentru a schimba becul şi de 16 pentru a explica cum ar fi făcut-o Milton

Sursă: The History of Ericksonian Hypnosis – Douglas O’Brien

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s