Cum eviţi depresia de după avort

4r545667Decizia de a întrerupe viaţa care creşte în tine este foarte dificilă, chiar dacă este uneori cea mai evidentă alegere pe care o poţi face. Este extrem de greu să treci prin toată această poveste atât emoţional cât şi fizic. Chiar dacă eşti sigură de alegerea pe care o faci, aceasta lasă o urmă de neşters în mintea ta, făcându-te să te simţi vinovată la un anumit moment. Frustrarea, vina şi neputinţa sunt principalele motive pentru care femeile suferă de depresie după un avort. Este dificil să faci faţă acestei experienţe traumatizante pentru că este ceva ce nu poţi uita vreodată.
Nimeni nu poate prezice cum te vei simţi după un avort, o mare parte din femei spun că s-au simţi eliberate după ce au întrerupt sarcina, altele s-au simţit triste, vinovate, confuze. Oricum te-ai simţi după este foarte important să conştientizezi că sentimentele tale sunt normale şi că nu eşti singura care trece prin asta.

Cum să te pregăteşti

Ceea ce simţi în legătură cu întreruperea sarcinii înainte de a o face, circumstanţele în care ai rămas însărcinată şi în care ai luat decizia, toate afectează modul în care te vei simţi după avort.
Cu alte cuvinte, dacă eşti sigură că faci alegerea corectă şi dacă te simţi susţinută şi iubita, este foarte posibil să te simţi la fel de bine şi după avort.

Dacă te simţi vinovată sau confuză în legătură cu decizia ta, aceste sentimente vor continua şi după întreruperea sarcinii. Nu există dovezi care să susţină că avortul în sine duce la depresie, dar dacă ai mai trecut printr-o depresie eşti mult mai vulnerabilă să suferi o nouă depresie după un avort.

Dacă încă încerci să iei o decizie este de mare ajutor să vorbeşti despre asta cu cineva în care ai încredere, prieteni, iubit, discuţiile cu ei te vor face să simţi că eşti iubită. Te sfătuiesc să apelezi la servicii de consiliere/psihoterapie, un profesionist te poate ajuta mai bine în primul rând pentru că nu este implicat direct şi poate să fie obiectiv.

Acceptarea

Pentru a face faţă oricărei probleme trebuie în primul rând să o accepţi. Dacă o negi sau o ignori nu faci decât să o agravezi. Dacă te întorci la serviciu imediat după un avort şi te angajezi în activităţi care nu îţi lăsa timp de gândire la evenimentele recente, nu faci decât să amâni confruntarea cu sentimentele tale. Dă-ţi timp să înţelegi ceea ce simţi pentru a putea să faci faţă situaţiei. Acordă-ţi timp pentru a plânge. Chiar dacă partenerul său altă persoană care nu a trecut direct prin asta îţi poate spune “treci peste”, trebuie să înţelegi că a-ţi da voie să treci printr-o serie de emoţii cum ar fi furia, tristeţea şi vina, este un lucru sănătos. Cu cât îţi recunoşti şi accepţi deschis sentimentele cu atât este mai puţin probabil să “le bagi sub preş” cu un comportament autodistructiv. Dă-ţi voie să decizi pentru tine când eşti pregătită să te vindeci.

Împărtăşeşte-ţi durerea

E firesc să îţi eviţi cercul de cunoscuţi după avort, să eviţi întrebările sau compasiunea nedorită. Totuşi, cu cât te îndepărtezi mai tare de ei, cu atât mai complicată va deveni şi starea ta emoţională. Emoţiile ţinute sub tăcere au efect negativ asupra sănătăţii fizice şi mai ales psihice.Cu cât încerci mai mult să îţi îngropi sentimentele cu atât măreşti şi şansele ca ele să cauzeze o eventuală depresie. Aşa că împărtăşeşte-ţi durerea cu familia, prietenii şi cu partenerul tău. Dă-le voie să fie părtaşi la suferinţa ta aşa cum ai împărtăşit şi momentele fericite cu ei. Te sfătuiesc să încerci să-ţi scrii experienta într-un jurnal pentru a te ajuta să dai un sens sentimentelor tale.

Răsfaţă-te

Ia-ţi un mic concediu şi fă lucruri care îţi fac plăcere. Adesea hobbyurile şi interesele cad în planuri secundare din cauza unei relaţii sau a vieţii agitate. Pentru a face faţa emoţiilor negative, fă o listă cu lucruri plăcute, pe care nu le-ai mai făcut poate din lipsă de timp şi chiar fă-le. Stabileşte-ţi obiective,
Fă-ţi planuri şi du-le la capăt. Micile împliniri, succese îţi vor întări încrederea în tine şi îţi vor restabili stima de sine. Sentimentele de tristeţe sunt evidente şi naturale, trebuie să înţelegi că acesta este un proces gradual şi cere timp. O stare optimistă şi pozitivă te va ajuta mult în procesul de echilibrare de după un avort.
Găseşte o sursă de energie pozitivă la care să te poţi racorda. Unele femei observă că le ajuta să planteze un copac, trandafiri sau să ajute un copil dintr-o ţară săraca, în amintirea sarcinii lor întrerupte. Eu te sfătuiesc să găseşti o activitate sportivă care să îţi facă plăcere, poate îţi faci un abonament la piscină, aerobic sau dansuri. În scurt timp te vei simţi mult mai bine atât psihic cât şi fizic. Te vei simţi mai încrezătoare în forţele tale, mai tonică.

Mergi înainte

Odată ce ai acceptat realitatea şi faci eforturi pentru a-i face faţă, vei depăşi depresia. Dacă încerci constant să retrăieşti sentimente de vină, sentimente din trecut nu vei reuşi să mergi mai departe. Aşa ca acorda-ţi şansa de a face planuri pentru o viitoare sarcina sau adopţie. Deschide-ţi mintea către aceste opţiuni şi îţi vor aduce o nouă perspectivă asupra maternităţii.

Iartă-te! Este posibil să regreţi întreruperea sarcinii şi să ai dificultăţi în a face faţă acestor sentimente, însă situaţia nu se va schimba dacă îţi petreci viaţa condamnându-te. Acceptă că ai luat o decizie pe care o regreţi, cere-ţi iertare şi apoi acceptă ideea că ai fost iertată şi că eşti încă iubită.

Uneori un avort este singură scăpare dintr-o situaţie fără ieşire. O decizie grea care poate face orice femeie să treacă prin emoţii puternice, sentimente neplăcute. Nu-ţi fie ruşine să vorbeşti deschis despre asta, foarte multe femei au trecut prin această experienţă.
Dacă descoperi că sentimentele sunt atât de copleşitoare încât nu le poţi face faţă, mai ales dacă a trecut mult timp de când ai avortat, îţi recomand să cei ajutorul specializat al unui psihoterapeut. Împreună vei găsi mijloacele prin care îţi vei regăsi echilibrul şi starea de bine.

7 gânduri despre „Cum eviţi depresia de după avort

  1. Am nevoie de ajutor, de curand am suferit un avort si simt ca am cazut si nu ma pot ridica de una singura. Nu am pe nimeni ca si familie cu mine, ma dor toate si nu mai stiu ce fac. Vreau sa ma ridic sa fiu eu, dar nu reusesc! Anutati-ma cum pot face!

    • Si eu am facut un avort acum 3 zile. Dureri nu am deloc si nici nu am avut doar in momentul procesului de chiuretaj. Dar de atunci am o durere in suflet. Poate ai citit ce am scris mai jos……. fii fara grija durerea fizica trece dar durerea din suflet si sentimentul de vinovatie nu stiu daca imi vor trece vreodata. Tin sa mentionez ca nu mai am alte avorturi dar nici nu imi mai doresc. Este cred cel mai mare regret din viata mea. Insanatosire grabnica.

  2. Buna ziua. Am 25 de ani 2 copii nascuti prin cezariana si am facut greseala de a nu mi lega trompele la ultima cezariana . Acum 3 zile am facut o intrerupere de sarcina la 7 saptamani. Eu nu am fost de accord dar nu am avut de ales pentru ca doctorul mia spus ca exista riscul de a mi plesni uterul pentru ca e deja o a treia sarcina si este diferenta prea mica intre ultima sarcina, fetita mea are doar 2 ani si jumatate. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva dar nu vreau sa vorbesc cu nimeni din jur. Simt o oarecare vinovatie cand ma uit la copii mei e cava in mintea mea ce imi spune „pe ei de ce i-ai vrut si pe mine nu?” Sunt constienta de faptul ca nu am avut de ales. Daca se intampla mai tarziu nici nu intra in discutie intreruperea sarcini. Nu am avut nici un avort pana acum dar nu stiu daca o sa pot uita vreodată ca nu am primit un dar ce dumnezeu mi la dat. Simt nevoia ca cineva sa ma asculte dar nu am cui sa ma plang. Multumesc

    • Buna,cristina,iarta ma daca iti rascolesc amintiri.unde ai făcut intreruperea de sarcina?Prietena mea este intr-o situatie similara cu sarcina care nu este bine din punct de vedere medical.trebuie sa faca intrerupere si nu stim pe nimeni care sa ne recomande o clinica buna.multumesc si sper sa treci peste cat mai repede

  3. Conflictele interioare, cu care va confruntati, sunt firesti si relativ usor de depasit in cursul unei terapii eficiente. Este important sa nu amanati prea mult terapia pentru a nu dezvolta probleme mult mai grave si mai greu de vindecat.
    In cazul in care doriti sa lucram impreuna, a rog sa ma contactati personal.
    Va multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s